Antena 3 CNN International News Visa și Mastercard suspendă toate tranzacțiile și operațiunile în Rusia

Visa și Mastercard suspendă toate tranzacțiile și operațiunile în Rusia

Companiile de servicii financiare Mastercard şi Visa au anunţat, sâmbătă seară, suspendarea tuturor operaţiunilor pe teritoriul Rusiei, ca reacţie la invazia militară în Ucraina

Visa și Mastercard suspendă toate tranzacțiile și operațiunile în Rusia
Sursa foto: Pixabay
de Mia Lungu    |    06 Mar 2022   •   08:31

Într-un comunicat, grupul multinaţional Mastercard a anunţat că băncile ruse nu vor mai avea acces la reţeaua de tranzacţii şi că niciun card emis în afara Rusiei nu va funcţiona la bancomate sau magazine de pe teritoriul rus, potrivit CNN.

"Decizia a fost luată din cauza caracterului fără precedent al actualului conflict şi din cauza mediului de afaceri incert", a transmis compania Mastercard.

La rândul său, compania americană Visa a comunicat că toate tranzacţiile pe teritoriul Rusiei vor fi suspendate în următoarele zile.

"Suntem nevoiţi să recurgem la această acţiune din cauza invaziei ruse neprovocate în Ucraina şi a evenimentelor inacceptabile la care am asistat", a declarat Al Kelly, directorul general şi vicepreşedintele companiei Visa.

"Regretăm impactul pe care această acţiune îl va avea asupra colegilor noştri valoroşi, asupra clienţilor, partenerilor, firmelor şi deţinătorilor de carduri din Rusia. Acest război şi ameninţarea actuală asupra păcii şi stabilităţii necesită reacţii în conformitate cu valorile noastre", a argumentat Al Kelly.

Statele Unite, Uniunea Europeană, Grupul G7 şi numeroase ţări au impus sancţiuni masive, în principal financiare, împotriva Rusiei din cauza invadării Ucrainei.

×
Subiecte în articol: VISA mastercard tranzactii operatiuni Rusia
Parteneri
Guvernul a decis: Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte!
x close