Antena 3 CNN International News O youtuberiță din Cuba a fost arestată în timp ce dădea un interviu în direct

O youtuberiță din Cuba a fost arestată în timp ce dădea un interviu în direct

O youtuberiță din Cuba a fost arestată în direct, de forțele de ordine, în timp ce dădea un interviu în care vorbea despre protestele anti-regim. Întregul moment a apărut pe un post spaniol de știri.

O youtuberiță din Cuba a fost arestată în timp ce dădea un interviu în direct
Sursa foto: Facebook/PERUENLANOTICIA
de Alexandra Ionescu    |    15 Iul 2021   •   11:17

Dina Fernandez, o celebră tânără de pe Youtube, cunoscută și sub numele de Dina Stars, era în direct pe postul de televiziune spaniol Canal4.

Youtuberița răspundea la întrebări cu privire la protestele fără precedent din Cuba din aceste zile, iar în acel moment, forțele de ordine au pătruns în locuința de unde acorda interviul.

Ea a întrerupt interviul, a gesticulat cu mâinile și a mărturisit că ”Forțele statului sunt aici. Trebuie să plec”.

Apoi, Dina Fernandez a dat laptop-ul unei prietene și a plecat în cealaltă cameră. La TV s-au putut azi voci de bărbați pe fundal, ea având camera și microfonul încă pornite.

În cele din urmă, Dina s-a întors în cameră și a spus că i s-a cerut să-i acompanieze pe polițiști.

Deși nu a părut că youtuberița ar fi fost scoasă cu forța din casă, înainte de a pleca, ea a transmis: ”Guvernul  este responsabil de orice mi se va întâmpla. Trebuie să plec”.

Guvernul de la Havana nu a dat niciun răspuns jurnaliștilor CNN cu privire la situația Dinei Fernandez. 

Protestele din ultimele zile au acaparat Cuba, acestea fiind considerate evenimente rare.

Acestea păreau că s-ar diminua spre finalul zilei de duminică, asta după ce armata și forțele de ordine au intervenit, însă demonstrațiile au continuat și în această săptămână. 

Diaz-Canel, șeful guvernului cubanez, a cerut susținătorilor săi să meargă în stradă și să „își apere revoluția”.

×
Subiecte în articol: Cuba arestare proteste
Parteneri
Românii vor avea încă o zi liberă în plus în mini-vacanța de Paște
x close