Antena 3 CNN International News Zeus este cel mai înalt câine din lume. A intrat în Cartea Recordurilor

Zeus este cel mai înalt câine din lume. A intrat în Cartea Recordurilor

Cel mai mare câine din lume are peste un metru înălțime, la vârsta de doi ani, și este din Texas. Zeus aparține rasei Marele Danez (Great Dane) și tocmai a intrat în cartea recordurilor Guinness pentru această performanță.

Zeus este cel mai înalt câine din lume. A intrat în Cartea Recordurilor
Sursa foto: YouTube/Guinness World Records
de Adelina Miron    |    08 Mai 2022   •   14:19

Câinele a primit acest titlul după ce înălțimea sa a fost măsurată și confirmată de un medic veterinar.

Dieta patrupedului include ocazional un ou prăjit, însă răsfățul său personal este mai puțin obișnuit: cuburile de gheață.

„Comentariul pe care îl auzim cel mai des este ”Uau, ăsta e un cal!”, ”Pot să-l călăresc?” sau ”Are şa?”, spune stăpâna lui Zeus, Brittany Davis, potrivit CNN.

Marii Danezi descind din câinii de vânătoare din Evul Mediu. Deși sunt cunoscuți pentru dimensiunile lor spectaculoase, sunt predispuși la destul de multe condiții de sănătate și tind să aibă o durată de viață mai scurtă decât alți câini.

Anul trecut, Freddy, un Mare Danez celebrat cândva de Guinness World Records drept cel mai înalt câine din lume, a murit la vârsta de 8 ani.

 

 

×
Subiecte în articol: caine Cartea Recordurilor
Parteneri
Ministrul Muncii anunță calendarul livrării pensiilor înainte de Paște
x close