Antena 3 CNN Life Carnea devine cancerigenă când este preparată în acest mod. Cu ce să o consumăm ca să diminuăm efectele nocive

Carnea devine cancerigenă când este preparată în acest mod. Cu ce să o consumăm ca să diminuăm efectele nocive

Carnea la grătar, cafeaua dar și cartofii prăjiți pot deveni cancerigene în cazul în care sunt preparate într-un mod greșit. ”Găsim acrilamidă, ca exemplu, care este o substanță cancerigenă”.

Carnea devine cancerigenă când este preparată în acest mod. Cu ce să o consumăm ca să diminuăm efectele nocive
Sursa foto: agerpres
de Laura Dinu    |    08 Apr 2022   •   15:17

"Apropo de grătar, trebuie să știm că tot ce este la grătar puțin ars, arsura aceea de la grătar, dacă avem mai mult prăjit decât trebuie, inclusiv cartofii prăjiți care devin închiși la culoare, noi simțim gustul puțin amărui acolo. 

Noi suntem adaptați să simțim gustul amar pentru o substanță toxică. Sigur, nu tot amarul înseamnă și o substanță toxică, dar în general. Acolo găsim într-adevăr și substanțe toxice care sunt date de condensarea substanțelor proteice cu substanțele dulci din compoziția cărnii, a cartofilor etc. 

Găsim acrilamidă, ca exemplu, care este o substanță cancerigenă, care se monitorizează, se analizează în laborator. 

Noi am dat exemplu de tehnologii de obținere a pâinii mai protective, pentru a nu avea acest conținut de acrilamidă ridicat, inclusiv la biscuiți, la cafeaua care e prăjită prea tare. Deci temperaturile prea înalte care duc la arsuri duc și la o deteriorare a calității. Dacă noi avem un contaminant chimic acolo, care s-a produs prin procesare, acel contaminant blochează niște boli metabolice care fac să nu mai absorbim nutrienții pe care dorim să-i absorbim și pe care-i consumăm tot timpul și care pot duce la boli. 

La carnea pe grătar, trebuie să avem grijă să nu o prăjim prea tare, să nu fie arsă, să nu o punem la focul tare dintr-o dată", a declarat Prof. dr. ing. Nastasia Belc, director general al Institutului de Bioresurse Alimentare, pentru DC Medical

Cu ce mâncăm carnea pentru a nu deveni toxică 

  "Dacă la carnea la grătar punem și o salată verde alături, pe care o stropim cu lămâie, fierul din carne, din hemoglobina aceea, este absorbit foarte bine din lămâie și vitamina C din salată. 

Există sinergii și compatibilități între nutrienți care fac astfel încât carnea să fie o hrană sănătoasă dacă știm cum să o preparăm. Vitamina C ne ajută să asimilăm mai bine fierul și putem să asimilăm așa, să nu mâncăm carnea singură, ci cu o salată", a mai spus profesorul.

Ce este acrilamida? 

Acrilamida este o substanță care rezultă în urma încălzirii alimentelor bogate în amidon și se regăsește cu precădere în preparatele de patiserie, în cafea, dar și în preparatele cu cartofi, precum cartofii prăjiți și chipsurile. 

Mai mult, acrilamida a început să fie suspectată că ar putea fi cancerigenă și că ar modifica materialul genetic. 

Apariția acrilamidei ar putea fi evitată dacă se respectă câteva reguli în pregătirea alimentelor. 

Alimentele crude și cele pregătite la aburi nu conțin aproape deloc acrilamidă, dar, în cazul în care folosiți o friteuză, nu depășiți temperatura de 175 grade Celsius. 

În plus, temperatura cuptorului ar trebui menținută sub 180 grade, cu ventilație și sub 200 grade fără ventilație. Pentru coacere, folosiți natron sau praf de copt în locul bicarbonatului de amoniu, deoarece acesta facilitează formarea acrilamidei. 

×
Subiecte în articol: carne grătar
Parteneri
A început distribuirea pensiilor pe luna mai. Anunţul Poştei Române
x close