Antena 3 CNN Life Fenomen spectaculos pe cer, ce poate fi observat o dată în viaţă: O nouă stea va putea fi văzută cu ochiul liber, timp de câteva zile

Fenomen spectaculos pe cer, ce poate fi observat o dată în viaţă: O nouă stea va putea fi văzută cu ochiul liber, timp de câteva zile

O nouă stea a apărut pe cer în urma unei explozii cosmice la o distanţă de aproximativ 3.000 de ani-lumină. Noua stea este o combinație între două: Pitica Albă și însoţitoarea sa, o gigantă roşie îmbătrânită.

Fenomen spectaculos pe cer, ce poate fi observat o dată în viaţă: O nouă stea va putea fi văzută cu ochiul liber, timp de câteva zile
Sursa foto: pexels.com
de Redacția Antena 3 CNN    |    29 Mar 2024   •   22:00

Un dans celest între două stele situate la o distanţă de aproximativ 3.000 de ani-lumină va avea drept rezultat o strălucire atât de puternică încât ar putea fi observată cu ochiul liber timp de mai multe zile, conform astronomilor, relatează vineri DPA/PA Media.

Explozia, un eveniment ce poate fi observat o dată în viaţă în sistemul T Coronae Borealis, va da senzaţia apariţiei unei noi stele, ce străluceşte puternic pe cerul nopţii, înainte de a dispărea din nou pentru alţi 80 de ani.

Dr. Daniel Brown, profesor asociat de astronomie la Universitatea Nottingham Trent din Regatul Unit, a declarat că acest tip de eveniment ceresc se numeşte novă, un fenomen care constă în creşterea rapidă a strălucirii unei stele.

"Vom avea parte de o surpriză, având parte de o aşa-zisă nouă stea pe cer. T Coronae Borealis nu este, de fapt, o singură stea, ci o stea binară, deci două stele care orbitează una în jurul celeilalte. Ceea ce face ca această pereche să fie specială este că, din când în când, îi creşte enorm strălucirea, devenind vizibilă cu uşurinţă pentru noi", a declarat Brown.

Steaua mai masivă dintre cele două este o pitică albă, care "poate îngloba aproximativ aceeaşi masă ca Soarele nostru într-un volum la fel de mare ca cel al Pământului". Însoţitoarea sa, o gigantă roşie îmbătrânită, s-a extins şi varsă constant materie spre pitica albă.

O dată la 80 de ani, pitica albă adună suficient material pentru a se aprinde într-o explozie termonucleară, sporindu-şi incredibil de mult luminozitatea. 
 

×
Subiecte în articol: astronomie fenomen cer stea nouă
Parteneri
Stare de alertă în Cluj-Napoca, după ce o stradă principală s-a surpat
x close