Antena 3 CNN › Life › Istoria secuilor: adevăr, minciuni și manipulari! De la realităţile medievale, la jocurile de cuvinte de azi: autonomie, autoguvernare, autodeterminare

Istoria secuilor: adevăr, minciuni și manipulari! De la realităţile medievale, la jocurile de cuvinte de azi: autonomie, autoguvernare, autodeterminare

13 Mar 2014 • 14:04

Originea secuilor este încă neelucidată în istoriografia maghiară, care pendulează între diverse teorii: hună, avară, bulgară, turcică, pecenegă, cavară, avară sau maghiară. Ba chiar unii „specialişti” români au încercat, mai ales în perioada interbelică, să dovedească originea românească a secuilor! Datorită identităţii maghiare asumate în epoca modernă, prevalează în ultima vreme tentativele de a dovedi originea maghiară a secuilor. Cuvântul secui a definit iniţial o stare social-militară, nu neapărat etnică. Din perspectiva originii etnice, secuii au fost o combinaţie de diverse populaţii amestecate cu ungurii, de la care au preluat limba. Cel puţin în momentul aşezării lor în sud-estul Transilvaniei, în jurul anului 1200, ei vorbeau doar limba maghiară, deoarece în graiurile secuieşti există similitudini cu unele graiuri vorbite în alte părţi ale regatului maghiar. Aceste particularităţi lingvistice atestă atât originea teritorială diversă înainte de a veni în Transilvania, cât mai ales că secuii erau deja asimilaţi din punct de vedere al limbii vorbite, cea maghiară. Înainte ca secuii să fie atestaţi documentar în sud-estul Transilvaniei, ei apar în diverse alte locuri din regatul medieval al Ungariei: în Slovacia, undeva la nord de Bratislava, pe valea râului Morava, în Baranya, Nagyváty, în regiunea Bihorului şi în sudul Transilvaniei, unde s-au aflat înainte de colonizarea saşilor, în jurul Sebeşului, Gârbovei şi Saschizului.

În Evul Mediu, izvoarele istorice atestă fără tăgadă că secuii aveau o identitate proprie, diferită de cea maghiară. Primele cronici ungureşti susţin că secuii sunt urmaşii hunilor, ceea ce reflectă conştiinţa unei origini diferite de cea a ungurilor. Chiar şi umaniştii care au scris despre secui, de la Bonfinius la finele secolului al XV-lea, până la Possevino la sfârşitul veacului următor, au remarcat că aceştia diferă de unguri în tradiţii şi obiceiuri. De fapt, aceste obiceiuri diferite de cele ale ungurilor se referă la obligaţiile lor militare, la privilegiile lor, la modul de distribuire a pământului şi la împărţirea lor în categorii sociale.

Continuarea pe historia.ro