Antena 3 CNN Life Știinţă Descoperirea care le-ar SCHIMBA viaţa diabeticilor. SOLUŢIA împotriva injecţiilor zilnice

Descoperirea care le-ar SCHIMBA viaţa diabeticilor. SOLUŢIA împotriva injecţiilor zilnice

Descoperirea care le-ar SCHIMBA viaţa diabeticilor. SOLUŢIA împotriva injecţiilor zilnice
Sursa foto: Foto: nataliecurry.com
29 Ian 2013   •   18:46

Chiar dacă jeleurile pun pe fugă un diabetic dependent de insulină, un compus gelatinos, aflat încă în stadiu experimental, le-ar putea uşura viaţa bolnavilor de diabet.

Este vorba despre administrarea hormonului insulinei prin intermediul unui suport gelations care elimină treptat medicamentul în sânge, informează Discover Magazine.

Odată injectat sub piele, lichidul începe să devină gelatinos, eliminând astfel, treptat, ingredientul activ pe care îl conţine. Până acum, metoda a fost testată cu succes pe şoareci.

Rezultatul: un pacient care suferă de diabet tip 2 ar ar putea fi nevoit să îşi injecteze medicamentul doar o dată pe săptămână sau chiar o dată pe lună.

Oamenii de ştiinţă susţin că această metodă ar putea fi folosită şi pentru administrarea tratamentelor pentru cancer sau alte afecţiuni grave.  Descoperirile au fost publicate în revista de specialitate „Proceedings of the National Academy of Sciences of the United States of America”.

×
Parteneri
Sondajul de ultim moment pentru Primăria Capitalei
x close