Antena 3 CNN Life Știinţă Impactul cu Pământul este de mii de ori mai puternic decât bombele atomice. Ce spune NASA despre asteroidul care se apropie de Pământ

Impactul cu Pământul este de mii de ori mai puternic decât bombele atomice. Ce spune NASA despre asteroidul care se apropie de Pământ

Impactul cu Pământul este de mii de ori mai puternic decât bombele atomice. Ce spune NASA despre asteroidul care se apropie de Pământ
Sursa foto: Foto: Mediafax/AFP
24 Dec 2012   •   18:52

Chiar pe data în care Apocalipsa trebuia să vină, NASA ne-a mai dat o veste bună: asteroidul despre care se credea că se îndreaptă spre planeta noastră, nu mai reprezintă nicio ameninţare.

Asteroidul, botezat 2011 AG5, se credea că ar putea lovi Terra în februarie 2040. Însă cercetătorii au calculat iniţial că ar exista o probabilitate de impact de 1%, anunţă CNN.

Cercetătorii NASA au pus roca spaţială sub observaţie, astronomii de la Universitatea Hawaii din Manoa primind sarcina de a urmări asteroidul câteva zile în luna octombrie.

"O analiză a datelor arată că riscul unui impact în februarie 2040 a fost eliminat", anunţă NASA.

Asteroidul, care are un diametru de 140 de metri, ar produce o catastrofă greu de imaginat dacă ar cădea pe Pământ.

CNN scrie că "o coliziune cu Pământul ar fi eliberat 100 megatone de energie, iar impactul ar fi fost de câteva mii de ori mai puternic decât bombele atomice care au pus capat celui de-al doilea Razboi Mondial".

×
Subiecte în articol: apocalipsa NASA asteroid
Parteneri
Guvernul a decis: Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte!
x close