Antena 3 CNN Life Știinţă Oamenii cu "superputeri" chiar există. Şi ar putea revoluţiona industria farmaceutică

Oamenii cu "superputeri" chiar există. Şi ar putea revoluţiona industria farmaceutică

Oamenii cu "superputeri" chiar există. Şi ar putea revoluţiona industria farmaceutică
22 Iul 2015   •   19:40

Steve Pete poate pune mâna pe o plită încinsă şi poate păşi pe bucăţi de sticlă, fără să simtă nimic. Asta, din cauza unei mutaţii ale genelor sale. La fel este şi cazul lui Timothy Dreyer, care are o densitate osoasă mult mai mare decât oamenii obişnuiţi.

Aceste "superputeri" au intrat în atenţia producătorilor de medicamente, care par să fi găsit o nouă sursă de venituri colosale. Doar piaţa analgezicelor ăn Statele Unite valorează 18 miliarde de dolari anual.

Persoane cu niveluri foarte mici ale colesterolului au ajutat la crearea unui tratament pentru scăderea acestuia, medicament ce aşteaptă aprobare şi care va aduce venituri anuale de miliarde.

Astfel, persoanele care au o densitate mare osoasă ar putea ajuta la crearea unui medicament pentru tratamentul osteoporozei. Cercetările în acest sens au demarat de ani de zile şi au ajuns chiar şi în atenţia NASA, care dorea să contracareze efectul pierderii masei osoase în cazul astronauţilor. Experimentul, în care au fost folosiţi soareci de laborator, s-a dovedit un succes. Cei trataţi de firma farmaceutică au câştigat densitate osoasă, chiar dacă erau în spaţiu.

De atunci au fost făcute teste şi pe subiecţi umani, iar rezultatele testelor finale sunt programate pentru 2016. Dacă medicamentul va funcţiona, va aduce venituri de 1 - 2 miliarde de dolari anual.

La fel şi în cazul medicamentelor bazate pe mutaţia genetică amintită deja, care face să nu simţi durerea. Un analgezic de acest fel ar revoluţiona piaţa, medicamentele existente fiind ineficiente în cazul durerilor mari, sau - dacă sunt eficiente, atunci dau dependenţă.

×
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Parteneri
Artiștii trupei Coldplay „au fost șocați” de huiduielile la adresa lui Babasha
x close