Antena 3 CNN Life Știinţă Pământul are o nouă Lună, dar nu pentru mult timp

Pământul are o nouă Lună, dar nu pentru mult timp

Pământul are o nouă Lună, dar nu pentru mult timp
Sursa foto: foto: pixabay.com
17 Iun 2016   •   17:45

e pare că, pentru o perioadă de timp, Luna nu va mai fi singurul corp celest care înconjoară Pământul. Asta deoarece astronomii au detectat un asteroid de mici dimensiuni care orbitează în jurul planetei noastre. Acesta nu este un satelit precum Luna, oamenii de știință referindu-se la el drept cvasi-satelit. Corpul respectiv orbitează în prezent în jurul Pământului, în timp ce planeta noastră se rotește în jurul Soarelui, și va fi prezent în următoarele secole, scrie playtech.ro.

Denumit 2016 HO3 de către cercetători, acesta se află, de fapt, pe o orbită în jurul Soarelui. Dar în timp ce efectuează mișcarea sa anuală, satelitul încercuiește și planeta noastră. Din câte se pare, distanța dintre el și Pământ este mult prea mare pentru a-l putea numi satelit natural, însă reprezintă un exemplu interesant de cvasi-satelit.

Asteroidul are un diametru cuprins între 40 și 100 de metri, iar în jumătate din timpul necesar unei orbite complete, acesta se află mai aproape de Soare decât de Pământ. Orbita cvasi-satelitului este una înclinată, fapt care i-a determinat pe experții din cadrul NASA să compare deplasarea sa în jurul planetei noastre cu un dans. În cazul în care ar lovi vreodată Pământul, un corp de asemenea dimensiuni ar putea distruge un oraș de mari dimensiuni.

Pe parcursul anilor, corpul se va afla la distanța variate față de Pământ, însă niciodată na va reuși să se apropie sau să se îndepărteze prea mult, grație forței de gravitație. Mai exact, distanța maximă va fi de 100 de ori mai mare decât cea față de lună, iar distanța minimă va fi de 38 de ori mai mare. Prin urmare, 2016 HO3 nu va reprezenta vreodată o amenințare pentru planeta noastră.

Telescopul Pan-STARRS 1 din Hawaii a fost cel care a descoperit asteroidul la sfârșitul lunii aprilie. Acesta ar fi început să se deplaseze pe traseul său actual în urmă cu aproximativ o sută de ani și, după cum am spus mai sus, ar putea continua să facă acest lucru timp de câteva secole.

×
Parteneri
ANM: Zonele cele mai afectate de praful saharian
x close