"Pe Terra va lua naştere un nou OCEAN, iar continentul african va fi RUPT în două". Descoperirea oamenilor de ştiinţă

de O.P.    |    08 Aug 2014   •   07:30
"Pe Terra va lua naştere un nou OCEAN, iar continentul african va fi RUPT în două". Descoperirea oamenilor de ştiinţă
Cercetătorii de la Universitatea California din San Diego şi de la Institutul de Oceanografie Scripps au aflat că sub plăca tectonică africană se află o panaşă de manta uriaşă, (o coloană de rocă topită care se ridică din mantaua planetei spre scoarţă) care va duce în timp la ruperea în două a continentului.

Experţii bănuiau de mult că panaşele de manta duc la deplasarea continentelor. În Africa însă, acest fenomen a început să fie cercetat recent, după ce specialiştii au observat că două regiuni de pământ (cele două platouri ale Văii Marelui Rift) se îndepărtează una de alta cu câţiva milimetri în fiecare an, scrie descopera.ro.

Ei au indetificat în toate mostrele de gaz aceeaşi compoziţie de neon-22 şi heliu-3, fapt care demonstează că Marele Rift este format de o singură panaşă de manta uriaşă.

Astfel, peste aproximativ 50 de milioane de ani, pe locul unde se află acum Marele Rift va exista un nou ocean, iar continentul african va fi complet rupt în două.

Parteneri
x close