Antena 3 CNN Life Știinţă PR3MIAZĂ INOVAŢIA anului 2014! Optează pentru invenția preferată dintre cele câștigătoare la Saloanele Internaționale de Inventică

PR3MIAZĂ INOVAŢIA anului 2014! Optează pentru invenția preferată dintre cele câștigătoare la Saloanele Internaționale de Inventică

PR3MIAZĂ INOVAŢIA anului 2014! Optează pentru invenția preferată dintre cele câștigătoare la Saloanele Internaționale de Inventică
05 Dec 2014   •   14:58

Inovația anului 2014 este aleasă de public, pentru că fiecare dintre noi merită să aibă șansa să își arate recunoștința față de inventatorii care ne fac să ne mândrim cu faptul că suntem români.

Optează și tu pentru inovația preferată dintre cele participante în cadrul aplicației accesibile aici. Inovațiile care s-au înscris în proiectul ”PR3MIAZĂ INOVAȚIA” au fost medaliate la saloanele internaționale de inventică de la Bruxelles și Geneva. Acestea au primit recunoașterea lumii științifice, iar acum este rândul vostru să le premiați.

Competiția ”PR3MIAZĂ INOVAȚIA” se află la cea de-a doua ediție, dar misiunea asumată a rămas aceeași: susținerea și promovarea invențiilor și inventatorilor din România, un scop care pentru îndeplinire are nevoie de susținerea publicului larg.

Compania 3M şi-a propus să premieze aceşti inventatori şi aşa a pornit conceptul de „PR3MIAZĂ INOVAȚIA”, unde oferă un premiu de 2000 de euro celei mai bune invenţii româneşti din doi ultimii ani înscrise în competiție.

×
Parteneri
Cel mai căutat fugar american a fost prins la Vatican
x close