Antena 3 CNN Life Știinţă Premiul Nobel pentru medicină a fost acordat cercetătorilor Shinya Yamanaka şi John Gurdon

Premiul Nobel pentru medicină a fost acordat cercetătorilor Shinya Yamanaka şi John Gurdon

Premiul Nobel pentru medicină a fost acordat cercetătorilor Shinya Yamanaka şi John Gurdon
de N.B.    |    08 Oct 2012   •   12:38

Premiul Nobel pentru medicină, ediţia 2012, a fost câştigat de britanicul John Gurdon şi japonezul Shinya Yamanaka, pentru contribuţia lor în cercetarea asupra reprogramării nucleare, o tehnică ce permite transformarea celulelor adulte în celule stem capabile să creeze toate tipurile de ţesut uman . Premiul a fost acordat, conform tradiţiei, la facultatea de medicină din Stockholm, Institutul Karolinka.

John B. Gurdon a descoperit în 1962 faptul că specializarea celulelor este reversibilă. În cadrul unui experiment devenit clasic, el a înlocuit nucleul celular imatur dintr-o celulă ou (embrionară) de broască cu nucleul prelevat de la o celulă intestinală matură. Celula embrionară modificată s-a dezvoltat într-un mormoloc de broască normal. El a demonstrat că ADN-ul celulei mature, deşi specializate, dispunea de toate informaţiile necesare pentru dezvoltarea tuturor celorlalte celule specializate care alcătuiesc organismul broaştei.

Shinya Yamanaka, care se năştea exact în anul în care Gurdon realiza această descoperire, a reuşit după mai bine de 40 de ani, în 2006, să reprogrameze celule mature de şoareci pentru a deveni celule stem (imature, nespecializate). În mod surprinzător, prin introducerea a doar câtorva gene, el a reuşit să reprogrameze celulele mature în celule stem pluripotente - celule imature, capabile să se specializeze în orice tip de celulă a organismului.

Cei doi le succed americanului Bruce Beutler, francezului Jules Hoffmann şi canadianului Ralph Steinman, recompensaţi în 2011 pentru activitatea lor privind sistemul imunitar.

Canadianul James Till, unul dintre părinţii cercetării asupra celulelor şuşă, era, de asemenea, unul dintre numele vehiculate pentru premiul de anul acesta.

Cele mai aşteptate premii sunt şi anul acesta Premiul Nobel pentru pace şi Premiul Nobel pentru literatură, acestea sunt printre ultimele care vor fi acordate.

Marţi, 9 octombrie, începând cu ora 12.45 (ora României), va fi decernat Premiul Nobel pentru fizică. Acesta va fi anunţat de Staffan Normark, la Academia Regală Suedeză pentru Ştiinţe.

Miercuri, 10 octombrie, începând cu ora 12.45 (ora României), se va anunţa Premiul Nobel pentru chimie. Acesta va fi decernat de acelaşi Staffan Normark, secretarul permanent al Acedemiei Regale Suedeze pentru Ştiinţe.

Joi, 11 octombrie, începând cu ora 12 (ora României), se va acorda Premiul Nobel pentru literatură, data a fost anunţată oficial luni de către Academia Suedeză.

Vineri, 12 octombrie, începând cu ora 11 (ora României), Thorbjørn Jagland, preşedintele Comitetului Nobel al Norvegiei, va anunţa câştigătorul Premiului Nobel pentru Pace.

Luni, 15 octombrie, începând cu ora 14 (ora României), Staffan Normark va acorda Premiul Nobel pentru economie, la Academia Regală Suedeză pentru Ştiinţe.

×
Subiecte în articol: celule stem
Parteneri
Elena Mateescu anunță o nouă schimbare a vremii, de Florii
x close