Antena 3 CNN Life Știinţă Recif de corali în acvariu. Soarta comorilor subacvatice, în grija unei instalaţii care simulează condiţiile din apă

Recif de corali în acvariu. Soarta comorilor subacvatice, în grija unei instalaţii care simulează condiţiile din apă

Recif de corali în acvariu. Soarta comorilor subacvatice, în grija unei instalaţii care simulează condiţiile din apă
13 Aug 2013   •   08:18

Oamenii de ştiinţă care studiază Marea Barieră de Corali din largul coastelor Australiei au acum la dispoziţie un nou instrument de cercetare. Este vorba despre un laborator care reproduce, în acvarii, condiţiile din apa oceanului.

Marea Barieră de Corali rezistă, în apele Oceanului Pacific, de zeci de mii de ani, dar pare aproape lipsită de apărare în faţa ameninţărilor din zilele noastre. Cercetătorii australieni se străduiesc să o protejeze, dar studiul la faţa locului poate aduce, la rândul său, pagube mediului submarin.

Acum, Simulatorul Naţional al Mării oferă posibilitatea de a studia coralii, fauna şi flora marină în condiţii apropiate de cele naturale, fără a le pune în pericol.

"Aici, putem ţine coralii în viaţă, sănătoşi, ani de zile. Astfel, putem evalua efectele pe termen lung ale factorilor de stres de pe recif, într-un mediu experimental", susţine Jamie Oliver.

În acvariile simulatorului se pot modifica, în mod controlat, condiţiile din apă: temperatură, aciditate, lumină, salinitate şi conţinut de substanţe. Astfel se poate reconstitui nu doar mediul din oceane ci şi cel din râuri sau lagune.

Cercetătorii speră să afle cum pot fi stăpânite efectele încălzirii oceanelor, ale poluării sau ale altor fenomene negative, cum este Coroana de Spini. Este vorba de o specie de stea de mare care, din când în când, se dezvoltă exploziv şi distruge coralii.

Simulatorul Mării a costat 32 de milioane de dolari americani.

×
Subiecte în articol: Oceanul Pacific
Parteneri
Cât costă coșul de cumpărături cu două săptămâni înainte de Paște
x close