Antena 3 CNN Life Știinţă Studiul care arată ORIGINEA apei pe Terra. Oamenii de ştiinţă au rămas surprinşi

Studiul care arată ORIGINEA apei pe Terra. Oamenii de ştiinţă au rămas surprinşi

Studiul care arată ORIGINEA apei pe Terra. Oamenii de ştiinţă au rămas surprinşi
de O.P.    |    12 Dec 2014   •   08:53

Apa terestră provine de pe asteroizii cu care s-a lovit Pământul în urmă cu 3,9 miliarde de ani și nu din nucleele cometelor, arată măsurători efectuate de sonda Rosetta, aflată pe orbită în jurul cometei 67/P Ciurimov-Gherasimenko, pe care a asolizat în noiembrie robotul Philae.

'Tragem concluzia că apa terestră a fost mai probabil adusă de asteroizi decât de comete', a afirmat la o conferință de presă Kathrin Altwegg de la Universitatea din Berna (Elveția), autorul principal al studiului publicat miercuri în revista americană Science și menționat joi de AFP.

Cu ajutorul unui spectrometru, cercetătorii au stabilit că semnătura atomică a moleculelor de apă prelevate în apropierea cometei Ciurimov este foarte diferită de cea a apei de pe Pământ. Oamenii de știință măsoară proporția între deuteriu, izotop al hidrogenului, și hidrogen (care formează apa în combinație cu oxigenul).

'Proporția de deuteriu în raport cu hidrogenul (în moleculele de apă de pe cometa Ciurimov — n.r.) este probabil cea mai ridicată din toate corpurile sistemului solar', fiind de trei ori mai mare decât cea a apei de pe Terra, a adăugat Altwegg. Astfel, proporția deuteriu/hidrogen este cu 30-120% superioară celei din moleculele de apă de pe cometa Halley, care aparține totuși aceleiași familii de comete (numite 'a lui Jupiter'), formate în centura Kuiper (centura de materie primordială ce înconjoară sistemul solar, extinzându-se de la orbita planetei Neptun până mult în afara sistemului solar).

×
Parteneri
Patronii de păcănele riscă amenzi de 200.000 de lei dacă nu închid afacerile
x close