Antena 3 CNN Life Știinţă Supermareea, fenomenul spectaculos care a transformat un munte din Franţa în insulă

Supermareea, fenomenul spectaculos care a transformat un munte din Franţa în insulă

Supermareea, fenomenul spectaculos care a transformat un munte din Franţa în insulă
23 Mar 2015   •   20:25

O maree de proporţii a transformat stânca Saint Michel din Franţa într-o insulă. Fenomenul a avut loc sâmbătă sub ochii a mii de turişti veniţi special pentru eveniment, relatează AFP.

Deşi a fost numit „mareea secolului”, fenomenul are de fapt loc o dată la 18 ani. În timpul supermareei, apele mări se ridică cu 14 metri.

Supermareea poate fi observată de pe toată coasta nordică a Franţei, însă vizionarea devine spectaculoasă în zona stâncii Saint Michel, care adăposteşte o abaţie din secolul al VIII-lea aflată pe lista patrimoniului UNESCO. În mod normal, zona poate fi accesată pe şosea, însă în timpul mareei muntele şi mânăstirea sunt complet izolate de ţărm.

Mont-Saint-Michel este o stâncă granitică de 78 m înălțime din Golful Saint-Malo din nord-vestul Franţei, unde se manifestă cel mai reprezentativ fenomen de flux și reflux. În timpul fluxului este insulă, comunicaţia cu teritoriul continental fiind întreruptă, iar în timpul refluxului devine peninsulă. Stânca este ocupată de un sat cu 41 locuitori și o mânăstire fortificată.





Ce sunt mareele

Mareele sunt reprezentate de alternanţa ciclurilor care duc la creşterea şi scăderea apelor mărilor. Aceste cicluri sunt provocate de forţele gravitaţionale.

Pe măsură ce Terra se roteşte şi în jurul propriei sale axe, apele Oceanului Planetar sunt menţinute la un nivel egal de-a lungul planetei noastre chiar de către forţa gravitaţională a Terrei care le trage înăuntru şi de către forţa centrifugală care le aruncă în afară.

Cu toate acestea, forţa gravitaţională a Lunii este îndeajuns de puternică pentru a afecta acest echilibru prin accelerarea apelor către Lună. Asta duce la creşterea mareelor când Luna este în creştere. Când Luna orbitează în jurul Terrei, iar planeta noastră se roteşte în jurul propriei sale axe, apele se mişcă, zonele de pe Terra unde apele sunt la apogeul mişcării ajung la maree înalte, iar celelalte la maree joase.

Mareele apar de două ori pe zi, manifestându-se prin flux şi reflux.




×
Parteneri
Elena Mateescu a anunțat zonele în care revin ninsorile
x close