Antena 3 CNN Life Viață sănătoasă Roua – un leac tămăduitor

Roua – un leac tămăduitor

Roua – un leac tămăduitor
15 Iul 2014   •   14:15
Cel mai mare aliat al nostru în păstrarea unui stil de viață echilibrat și armonios este natura. Bogățiile ei sunt infinite, iar beneficiile, de asemenea. Una dintre marile resurse care ne pot vindeca de boli precum afecțiunile urinale și renale cronice, obezitatea, surmenajul psihic și nu numai este roua. Chiar dacă vă pare surprinzător la prima vedere, prezentatoarea emisiunii ”Numai de bine” și a știrilor matinale de weekend de la Antena 3, Ela Crăciun explică pe blogul său toate aceste lucruri.



 Un vechi proverb zice că e mai bine să îţi murdăreşti mâinile şi picioarele cu țărână decât sufletul cu vorbe şi gânduri murdare şi urâte. Aşadar, nu e cazul să vă faceţi probleme că roua şi praful vă vor face rău, pentru că în natură totul are un aport pentru sănătatea noastră. Şi unde mai pui că, măcar din când în când, este minunat să iei contact cu pământul, unul dintre elementele primordiale ale vieţii. Se spune că în Evul Mediu, medicul şi alchimistul Paracelsus reuşea să trateze orice boală doar cu roua culeasă de pe flori pe care o administra intern bolnavului. Culegea roua de pe anumite specii de plante pentru leac. După ce le culegea, le şi dădea bolnavului. Tratamentele sale aduceau vindecarea bolnavilor de fiecare dată.”, a scris Ela pe blogul său.

Mai multe detalii găsiți aici: http://www.elacraciun.ro/roua-un-leac-tamaduitor/

×
Subiecte în articol: ela craciun
Parteneri
Infractorii români care au speriat America
x close