Antena 3 CNN Actualitate Prima temperatură negativă din această toamnă. Unde s-au înregistrat -2 grade

Prima temperatură negativă din această toamnă. Unde s-au înregistrat -2 grade

Vremea se răcește semnificativ în toată țara în acest final de săptămână.

Prima temperatură negativă din această toamnă. Unde s-au înregistrat -2 grade
Sursa foto: Pixabay.com
de Silvia Țigănilă    |    19 Sep 2020   •   09:30

Temperaturile au scăzut sâmbătă dimineața. La ora 7, la Mircurea Ciuc s-au înregistrat minus două grade, iar în Vârful Ceahlău Toaca minus un grad, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie.

Vremea va fi în general frumoasă, dar răcoroasă sâmbătă dimineaţa îndeosebi în nordul ţării şi în depresiunile Carpaţilor Orientali. Cerul va fi variabil spre mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat.

Temperaturile maxime, în marea lor majoritate normale pentru această dată, se vor încadra între 18 şi 25 de grade.

Prognoza meteo 21 septembrie - 19 octombrie. Diferențe uriașe de temperaturi de la o zi la alta

Săptămâna 21.09.2020 – 28.09.2020

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice acestei perioade, la nivelul întregii țări, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în extremitatea de vest a țării și în regiunile nordestice.

Regimul pluviometric va fi deficitar în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în zona Carpaților Meridionali și în sud-estul extrem. Excepție vor face regiunile din nord-vestul teritoriului, unde cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, posibil local excedentare.

Săptămâna 28.09.2020 – 05.10.2020

Temperatura aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile, dar mai ales în cele extracarpatice.

Cantitățile de precipitații vor fi în general deficitare în regiunile sudvestice și la munte, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă.

Săptămâna 05.10.2020 – 12.10.2020

Temperaturile medii ale aerului se vor situa ușor peste cele normale pentru acest interval, pe întreg teritoriul României, dar mai ales în regiunile extracarpatice.

Cantitățile de precipitații estimate pentru această perioadă vor fi în general deficitare, mai accentuat în regiunile sudice și sud-vestice. În extremitatea estică a țării regiumul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.

Săptămâna 12.10.2020 – 19.10.2020

Mediile valorilor termice se vor situa in jurul celor normale pentru această săptămână, posibil ușor mai ridicate în regiunile extracarpatice.

×
Subiecte în articol: temperaturi vremea prognoza
Parteneri
Sondaj CURS: Trei candidaţi despărţiţi de doar 4% la PMB
x close