Antonescu: Justiţia rămâne în responsabilitatea exclusivă a domnului Ponta şi a partidului pe care îl conduce

de S.T.    |    03 Apr 2013   •   18:18

Liderii USL au avut o şedinţă la Palatul Parlamentului, la solicitarea Partidului Conservator. Întâlnirea a fost provocată de desemnarea Laurei Codruţa Kovesi drept candidat la funcţia de procuror şef al DNA.

"În reuniunea pe care am avut-o aici, am decis ca tema Justiţiei în acest moment este una care rămâne în responsabilitatea exclusivă a domnului Ponta şi a partidului pe care îl conduce", a spun liderul PNL, Crin Antonescu, în urma discuţiile purtate.

"Partidul Naţional Liberal este în situaţia de a crea o criză majoră, fatală, în Uniunea Social Liberală, şi nu o face", a mai spus copreşedintele USL.

Premierul Victor Ponta a anunţat, după şedinţa USL, că portofoliul Ministerului Justiţiei va fi asumat de PSD, liberalii fiind de acord şi spunând că nu solicită alt portofoliu în schimb.

"Au dorit să propună un schimb de ministere. Opţiunea mea şi a colegilor mei, cu care vom merge şi vom propune şi Biroului Politic Naţional, a fost aceea de a nu face niciun astfel de schimb", a declarat Crin Antonescu.

Liderul PNL a fost întrebat de ce liberalii nu au dorit să obţină o compensaţie în urma preluării de către PSD a ministerului Justiţiei.

"Nu suntem la putere ca să ne batem cu hălci de la buget, suntem la putere ca să schimbăm o ţară", a susţinut Antonescu.


Potrivit liderului PNL, miza unei guvernări nu este numărul de ministere pe care îl deţii.

"Miza unei guvernări este cooerenţa, consecvenţa şi loialitatea faţă de programul de guvernare şi faţă de angajamentele luate cu cei care ţi-au dat votul şi te-au adus în situaţia de a conduce aceste ministere", a precizat preşedintele Senatului, miercuri, după şedinta Uniunii Social Liberale.

"Cred că era obligaţia noastră să găsim doi oameni în legătură cu care să nu existe suspiciuni de partizanat politic. Premierul a optat pentru altă soluţie şi din acest moment responsabilitatea e a domniei sale", a conchis Antonescu.

Citeşte şi:

Ponta îşi justifică nominalizările: Am constatat că Parchetul a devenit moşia lui Morar, al cărui mandat a expirat.


x close