Antena 3 CNN Politică Blaga dezvăluie ce planuri are ARD după alegeri. "Cu Crin, fără Crin..."

Blaga dezvăluie ce planuri are ARD după alegeri. "Cu Crin, fără Crin..."

Blaga dezvăluie ce planuri are ARD după alegeri. "Cu Crin, fără Crin..."
Sursa foto: Foto: Mediafax
de M.Z.    |    15 Noi 2012   •   08:41

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat miercuri că dacă USL nu va obţine un scor de 49% la alegerile parlamentare, iar ARD va atinge 20%, atunci "garantat" alianţa nou constituită va face oficial propunerea PNL pentru o uniune.

"Garantat da (...). Am guvernat foarte bine cu PNL-ul în 2005, 2006, 2007. Eu spun că PNL îşi rezolvă ei problemele acolo. Cu Crin, fără Crin este treaba lor. Preşedintele PNL-ului este Crin Antonescu. Eu spun cu PNL. Ce vor decide dânşii acolo, eu nu ştiu", a declarat Vasile Blaga, la un post TV, potrivit Agerpres.

În ceea ce priveşte posibilitatea formării unui nou guvern cu PPDD, preşedintele PDL exclude ideea.

''Nu am negociat niciodată şi nu am ce negocia cu Dan Diaconescu, cu atât mai puţin formarea unui guvern. În acelaşi timp, toate partidele parlamentare trebuie să stea la masă în prima zi ca să stabilească, dacă nu altceva, conducerea Camerelor, conform algoritmului constituţional. Asta o vom discuta, dar nu guvern cu domnia sa'', a afirmat copreşedintele ARD, Vasile Blaga.

Liderul democrat-liberal a spus şi de ce nu va negocia cu PP-DD.

''Pentru că nu pot să mint. Cum pot să vin în faţa poporului să-i spun că-i dau 20.000 de euro şi lucruri de genul ăsta?'', a spus Blaga.








×
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close