Antena 3 CNN Politică Dan Nica: După revocarea mea, un consilier de la Administraţia Prezidenţială a stat şase ore la DGIPI (VIDEO)

Dan Nica: După revocarea mea, un consilier de la Administraţia Prezidenţială a stat şase ore la DGIPI (VIDEO)

Dan Nica: După revocarea mea, un consilier de la Administraţia Prezidenţială a stat şase ore la DGIPI (VIDEO)
Sursa foto: Dan Nica
13 Oct 2009   •   21:14

Fostul ministru de Interne, Dan Nica, a declarat, marţi, că, la o zi după revocarea sa din funcţie, unul dintre consilierii de la Administraţia Prezidenţială a mers la sediul DGIPI, unde a stat aproximativ şase ore. În momentul în care a părăsit sediul, susţine fostul ministru, consilierul avea în mână o servietă.

"Vineri, a doua zi după ce am fost eu revocat, un consilier prezidenţial - cred că Mircea, cred că i-am reţinut bine numele - a stat şase ore în DGIPI - Direcţia de Informaţii a Ministerului de Interne - după care a plecat de acolo cu o servietă. Ce caută un consilier de la Administraţia Prezidenţială (...) în sediul unui serviciu de informaţii şase ore?", a declarat Dan Nica, în cadrul ediţiei de marţi a emisiunii Ştirea Zilei, moderată de Gabriela Vrânceanu Firea.

"Acum, probabil, o să înceapă audierile la comisiile de specialitate", a mai spus acesta.

Dan Nica a continuat apoi seria întâmplărilor ieşite din comun care s-au petrecut după revocarea sa din funcţie. Fostul ministru susţine că, potrivit unor membri ai comisiilor de specialitate, departamentele speciale ale Direcţiei de Informaţii au fost verificate de falşi inspectori.

"Cei care sunt la comisiile parlamentare mi-au spus că au fost nişte indivizi care au pretins că vin într-un control şi s-au dus să controleze departamentele speciale Direcţiei de Informaţii. Departamentele speciale sunt cele care se ocupă de instrumentarea dosarelor penale şi flagrante, fie în colaborare cu DNA, fie în colaborare cu DIICOT", susţine Nica.

NICA: CE CAUTĂ UN CONSILIER PREZIDENŢIAL ÎN SEDIUL DE INFORMAŢII:






Declaraţiile făcute de fostul ministru Nica vin după ce preşedintele Băsescu a vorbit, în cadrul discursului susţinut după căderea Cabinetului Boc 2, despre "mizeria" care se instalase la MAI.

"În ceea ce priveşte situaţia politică, ea a fost declanşată în urma unor calcule care vizau alegerile prezidenţiale. Eu cred că au fost calcule greşite, care nu au ţinut cont de interesul României - şi aici fac precizarea legată de decenţa cu care premierul Emil Boc a propus revocarea ministrului Administraţiei şi Internelor, fără să dea detalii cu privire la mizeria care se instalase în acest minister şi la conducerea lui din afara structurilor statului. Dar, practic, demisia celor opt miniştri ai PSD a fost cea care a dat semnalul că lupta politică se mută de la interesul naţional, în favoarea câştigării unor poziţii legate de alegerile prezidenţiale", a declarat preşedintele Traian Băsescu.

BĂSESCU: REVOCAREA LUI NICA, PROPUSĂ DE BOC CU DECENŢĂ:





Vedeţi prezentarea emisiunilor Antena 3

Vedeţi transcriptul emisiunilor Antena 3


Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Dan Nica MAI
Parteneri
Ministrul Energiei a decis ce se va întâmpla cu taxa pe soare
x close