Antena 3 CNN Politică Geoană: Miniştrii social-democraţi îşi dau demisia, iar PSD iese de la guvernare

Geoană: Miniştrii social-democraţi îşi dau demisia, iar PSD iese de la guvernare

Geoană: Miniştrii social-democraţi îşi dau demisia, iar PSD iese de la guvernare
Sursa foto: Dan Nica
01 Oct 2009   •   12:19

Liderul PSD Mircea Geoană a anunţat, joi, după mai bine de o oră şi jumătate de discuţii cu miniştrii şi colegi de partid, demisia propriilor reprezentanţi din Guvernul României şi retragerea PSD de la guvernare. Miniştrii social-democraţi urmează să se deplaseze către sediul Palatului Victoria pentru a-şi depune demisiile în conformitate cu decizia Comitetului Executiv Naţional al partidului. Miniştrii social-democraţi au avut nevoie mai mult de jumătate de oră pentru a lua în unanimitate acestă decizie în biorul de preşedinte al Senatului, deşi unii au susţinut că au deja demisiile în geantă. PSD deţine în Guvern portofoliile Educaţiei, Sănătăţii, Afacerilor Externe, Muncii, Agriculturii, Relaţiei cu Parlamentul, Întreprinderile Mici şi Mijlocii şi Internelor şi Mediului.


Băsescu, demonizat, PSD victimizat

Anunţul social-democrat vine după trei zile de criză politică, în care membrii Coaliţiei s-au contrat într-un meci de pocker al nervilor pe tema demiterii lui Dan Nica din fruntea Internelor, solicitată încă de luni de premierul Emil Boc. Social-democraţii au continuat să-l susţină pe Nica şi s-au opus unei alte propunere pentru acest minister, chiar au plusat când preşedintele Traian Băsescu a venit cu propunerea unui independent cerând, la rândul lor, schimbarea lui premierului Emil Boc tot cu un independent.

"Întreg grupul ministerial al PSD este astăzi în măsură să-şi anunţe demisia. Conform anunţului nostru şi a deciziei noastre, întreg grupul ministerial PSD, solidar cu vicepremierul Dan Nica este astăzi în măsură să anunţe demisia miniştrilor PSD din Guvernul actual al României"", a anunţat Mircea Geoană, după o oră şi jumătate de discuţii cu colegii de partid în biroul său de preşedinte al Senatului.

DECLARAŢIA LUI MIRCEA GEOANĂ


Geoană l-a acuzat pe Traian Băsescu că este vinovat pentru declanşarea crizei politice, apreciind că "acest om nu are nimic sfânt", ci doar interes electoral, în timp ce premierul Emil Boc este "umila slugă" a şefului statului. El l-a acuzat pe Traian Băsescu că prin semnarea remanierii lui Dan Nica, a generat o criză politică, suprapusă peste o gravă criză economică şi socială.

"Azi, prin semnarea revocării vicepremierului PSD, Dan Nica, Traian Băsescu a arătat în mod public că este principalul iniţiator şi principalul responsabil pentru declanşarea unei crize cu efecte grave asupra societăţii româneşti. Prin numirea ca interimar al domnului Blaga, şeful de campanie al domnului Traian Băsescu intenţia de fraudare a alegerilor devine limpede ca lumina zilei? a conchis liderul PSD care a dat asigurări că partidul său nu va mai juca niciodată rolul de vioara a doua la actul guvernării.

Termenul de 30 de minute, nerespectat

Miniştrii PSD vor merge la Palatul Victoria pentru a-şi depune demisiile, anunţase şi proaspătul ministrul revocat din funcţie, Dan Nica. După anunţul prezidenţial de revocare, social-democratul a părăsit sediul MAI pentru a se deplasa la Senat unde a discutat situaţia cu liderul PSD, Mircea Geoană şi alţi colegi de partid, asigurând presa că restul miniştrilor PSD îşi vor depune "în mod cert" demisiile.

?Mă aşteptam la un asemenea gest, sigur că da? a declarat Nica referindu-se la decretul prezidenţial de revocare. În ceea ce-i priveşte pe colegii democrat-liberali de guvernare şi pe şeful statului, el a subliniat că responsabilitatea privind criza "le aparţine".
Rând pe rând, miniştrii PSD, dar şi alţi colegi de partid s-au adunat în biroul de preşedinte al senatului deţinut de Geoană pentru a analiza situaţia creată după semnarea decretului prezidenţiala de revocare.
Ministrul Agriculturii, Ilie Sârbu a susţinut că va demisiona la două mâini."Eu dau două. Am în mapă demisia scrisă şi semnată. O am şi pe cea a lui Victor Ponta" a precizat ministrul.

Pentru preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu "lucrurile sunt încheiate", şeful statului, Traian Băsescu, fiind "cel care a băgat în criză guvernamentală ţara", iar premierul Emil Boc "a avut doar rolul de interpret al acestui joc dictat de Băsescu".

"Preşedintele Băsescu a devăluit astăzi ceea ce se ştia de la bun început. Acum sunt chestiuni care trebuie studiate profund din punct de vedere constituţional. Răspunderea totală este a preşedintelui ţării care a programat această chestiune cu două luni înainte de alegerile prezidenţiale pentru a-şi rezerva un guvern pe care să-l manipuleze cum vrea el în perioada campaniei electorală" a conchis Iliescu.

Comitetul Executiv Naţional al PSD a decis ca proprii miniştri să-şi înainteze demisiile la 30 de minute după ce Cotroceniul va semna cererea de revocare a ministrului Internelor, Dan Nica.

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Dan Nica
Parteneri
Incendiu într-o hală cu produse petroliere, în Ploieşti
x close