"Noi nu am susţinut declanşarea alegerilor anticipate. Prima dată (susţinem n.r.) sesiune extraordinară şi vom vedea cum vor evolua lucrurile", a spus Kelemen Hunor.
Liderul UDMR a precizat că formaţiunea sa consideră că dezbaterile politice trebuie "readuse în Parlament, într-un cadru instituţional", unde se poate discuta despre "orice soluţie".
"Noi am spus că dezbaterile politice trebuie readuse în Parlament, într-un cadru instituţional, şi aici putem discuta despre orice soluţie, despre orice variantă şi putem discuta toate problemele politice, inclusiv cele care au apărut în aceste zile", a explicat liderul UDMR.
De asemenea, Hunor a precizat că demisia actualului Cabinet nu este o soluţie în acest moment.
"Demisia premierul Boc înseamnă demisia Guvernului. Nu se poate demite premierul şi Guvernul să rămână. Deci nu este o soluţie. Nu este o soluţie demisia Guvernului în acest moment şi nu am susţinut aşa ceva. Opoziţia a cerut acest lucru, demisia Guvernului au cerut şi alegeri anticipate", a precizat Kelemen Hunor.
Liderii USL s-au întâlnit cu premierul Emil Boc. Înaintea întâlnirii, liderii USL au cerut din nou demisia guvernului şi organizarea de alegeri anticipate. Discuţiile au vizat situaţia politică şi socială din România.