"Dacă domnul Becali îşi asumă statutul şi va hotărî că se poate integra, putem să avem o discuţie. În principiu, în primul rând trebuie să-şi asume statutul PPDD", a spus Simona Man, într-o conferinţă de presă, răspunzând unor întrebări.
La rând său, Dan Diaconescu, prezent la această conferinţă, a arătat că dacă Becali îşi va exprima această dorinţă, hotărârea privind aderarea lui la acest partid o iau reprezentanţii PPDD.
"Eu nu pot să nu fiu alături de Gigi Becali, chiar dacă el mi-a fost adversar şi în cazul Oltchim şi în alte situaţii. Eu consider că în principal adversarului trebuie să-i dai şansa de-a fi liber, nu numai ca exprimare, dar şi fizic vorbind, aşa cum este situaţia de acum", a spus Dan Diaconescu.
El a constatat cu "tristeţe" că Becali nu-i poate fi contracandidat la Preşedinţie şi a arătat că acesta "este oricum o pasăre rară în Parlament sau pe scena politică pentru că el este printre puţinele excepţii care ia de la el bani şi dă la popor".
George Becali a demisionat din PNL şi va activa ca parlamentar independent, a anunţat, luni, preşedintele PNL, Crin Antonescu.
El a ţinut să precizeze că Becali va activa în continuare ca parlamentar independent.
Ştiri video recomandate