Antena 3 CNN Politică Şedinţa Coaliţiei, pusă sub semnul întrebării: Boc a convocat toţi miniştrii. PSD refuză să participe

Şedinţa Coaliţiei, pusă sub semnul întrebării: Boc a convocat toţi miniştrii. PSD refuză să participe

Şedinţa Coaliţiei, pusă sub semnul întrebării: Boc a convocat toţi miniştrii. PSD refuză să participe
30 Sep 2009   •   08:24

Coaliţia se bate în termene şi amânări. Lucrurile ar putea fi tranşate astăzi în şedinţa la care premierul i-a convocat pe toţi miniştrii. Asta dacă social-democraţii revin la gânduri mai bune şi acceptă toţi să se vadă la Palatul Victoria cu partenerii de guvernare.

Social-democraţii nici nu vor să audă de şedinţă. Ei spun că s-ar putea vedea cu democrat-liberalii numai în anumite condiţii. Mai precis, numai după ce va fi retrasă cererea de remaniere a ministrului de Interne, Dan Nica.

Dacă până acum s-au dovedit cooperanţi cu toate cerinţele partenerilor de guvernare, social-democraţii spun că nu mai acceptă niciun compromis în cazul Ministerului de Interne. Mircea Geoană declara categoric înainte de plecarea la consultările de la Cotroceni că subiectul Dan Nica nu este unul de discutat.

Democrat-liberalii gândesc însă în perspectivă şi îşi fac planuri pentru situaţia în care miniştrii PSD vor demisiona în bloc din Executiv.

"Dacă dumnealor pleacă şi noi punem interimari la toate ministerele rămase goale, dintre membrii Guvernului, acest Guvern nu trebuie să treacă pe nicăieri. Nimeni nu vrea să ocupe ministerele care erau ale PSD. Noi o să punem interimari pentru că altfel nu poate funcţiona Guvernul, dar nu vrem neapărat să le luăm ministerele. O să punem interimari şi 45 de zile. Guvernul ăsta nu trebuie să treacă pe nicăieri", a declarat ministrul democrat-liberal al Transporturilor, Radu Berceanu.

Ministrul Economiei şi prim-vicepreşedintele PD-L, Adriean Videanu, a declarat cu o zi în urmă că premierul Emil Boc a convocat coaliţia pentru marţi, la ora 21.00 sau miercuri la ora 9.00. Pe agendă s-ar afla cele două variante propuse de preşedintele Traian Băsescu pentru MAI: fie un ministru independent, fie unul din opoziţie.


Antena3.ro




×
Subiecte în articol: coalitie ministru Interne Emil Boc Dan Nica PSD
Parteneri
Guvernul a decis: Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte!
x close