Antena 3 CNN Politică Surse: Coaliţia a discutat ca alegerile locale să fie, cel mai probabil, pe 10 iunie

Surse: Coaliţia a discutat ca alegerile locale să fie, cel mai probabil, pe 10 iunie

Surse: Coaliţia a discutat ca alegerile locale să fie, cel mai probabil, pe 10 iunie
Sursa foto: Foto: Mediafax
de M.Z.    |    13 Feb 2012   •   11:25

Alegerile locale ar putea să aibă loc, cel mai probabil, pe 10 iunie, au declarat surse politice, după discuţiile de luni din şedinţa coaliţiei de guvernare, informează Agerpres.

"De principiu, s-a discutat ca alegerile locale să se ţină, cel mai probabil, pe 10 iunie", au afirmat surse participante la şedinţă.

Potrivit acestora, liderii coaliţiei au ridicat şi problema cărţilor de alegători, urmând să se decidă dacă acestea se vor mai folosi sau nu la alegerile din acest an.

Totodată, a fost discutată şi problema blocajului din Parlament, liderii coaliţiei excluzând varianta alegerilor anticipate, dorite de opoziţie.

Sursele participante la şedinţă au arătat că liderii coaliţiei vor mobiliza mai bine parlamentarii de la putere, iar la Senat, unde sunt dificultăţi în constituirea cvorumului, urmează ca senatorul UDMR Verestoy Attila să revină în Parlament după ce se va reface, în urma accidentului rutier suferit anul trecut.

De asemenea, coaliţia va încerca, punctual, să discute şi cu senatorii independenţi.

La reuniunea de luni a liderilor coaliţiei a participat şi premierul Mihai Răzvan Ungureanu.


×
Parteneri
Pensia pe care o va avea Klaus Iohannis după 42 de ani de muncă
x close