Antena 3 CNN Politică Tensiuni în coaliție din cauza impozitului progresiv. PNL și UDMR se opun

Tensiuni în coaliție din cauza impozitului progresiv. PNL și UDMR se opun

Este scandal în coaliția de guvernare. Surse din Partidul Național Liberal au declarat că membrii formațiunii nu sunt de acord cu această impozitare progresivă.

Tensiuni în coaliție din cauza impozitului progresiv. PNL și UDMR se opun
Sursa foto: hepta
de Laura Dinu    |    18 Mai 2022   •   15:57

Al doilea om stat, Florin Cîțu, a amenințat chiar cu ruperea coaliției. Întrebat cât de avantajoasă ar fi această impozitare progresivă pentru România în acest moment, Florin Cîțu a declarat: ”Deloc!”. 

”Această discuție revine în spațiul public de fiecare dată când PSD este la guvernare. România nu văd că are o problemă Și nu cred că are nevoie să modifice, din punctul meu de vedere și am văzut și câțiva colegi liberali care au ieșit și au susținut același punct de vedere”, susține Cîțu.

”Optimizarea fiscală, de exemplu, o iau pe domeniul muncii, avem una dintre cele mai mari fiscalități. Poate nu este normal așa. Nici dumneavoastră nu puteți să îmi spuneți că Spania, Olanda, Germania, Statele Unite ale Americii, Italia, toți sunt tâmpiți pentru că au un sistem progresiv de impozitare, modern, adaptat cu deductibilități, astfel încât să promovezi serviciile și să dezvolți serviciile într-o societate.  Iar noi românii suntem cei mai deștepți, dar avem 27% venituri din construcția PIB-ului și cheltuieli de 40”, spune Marcel Ciolacu.  

”Vom căuta ca prin măsurile pe care le vom lua să asigurăm o optimizare a mediului fiscal. Nu cred că în momentul de față trebuie să vorbim de taxe noi. Anul acesta nu va fi modificat sistemul de impozitare, nu vom avea taxe noi. Pentru că tot ceea ce avem de făcut în continuare este ca noi să găsim acele soluții prin care să realizăm această optimizare fiscală”, susține și Nicolae Ciucă. 

Cum va arăta salariul românilor dacă guvernul va aplica până la urmă impozitarea progresivă

Impozitul progresiv are avantajele sale, spun social-democraţii, mai ales în perioada în care colectarea de taxe la buget este vitală pentru a susţine plata pensiilor, a salariilor şi investiţiile. Pe de alta parte, liberalii susțin ca ar fi o măsură economica dăunătoare economiei României. Să vedem care sunt argumentele celor doua tabere, dar si ce cote de impozitare progresivă au mai fost aplicate în România.

Antena 3 vă prezintă cum va arăta salariul românilor dacă guvernul va aplica până la urmă impozitarea progresivă. 

 La un salariu net de 4.095 lei şi un brut de 7.000 lei, se plătește lunar un impozit de 455 lei, adică 10%. 

Dacă guvernul va majora impozitul, același salariat va ajunge să plătească între 630 şi 840 de lei lunar, mai mult cu 200-400 de lei în fiecare lună.

Dacă guvernul se gândește să aplice un impozit de 40%, așa cum a mai fost în România pe venit, același salariat care acum plătește 455 de lei va da 1200 lei lunar pe impozit! 

Guvernul spune însă că va veni cu nişte posibilităţi de deduceri a unor cheltuieli, cum ar fi asigurarea de sănătate sau pentru pensie, tocmai pentru ca oamenii să nu scoată din buzunar mai mulţi bani odată ce va fi introdus acest impozit progresiv. 

×
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close