Antena 3 CNN Politică Udrea: Mă simt discriminată ca femeie în politică, dar nu mă vait

Udrea: Mă simt discriminată ca femeie în politică, dar nu mă vait

Udrea: Mă simt discriminată ca femeie în politică, dar nu mă vait
Sursa foto: Foto: INTACT Images
09 Sep 2011   •   16:07

Ministrul Turismului, Elena Udrea, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la Craiova, alături de primarul municipiului, Antonie Solomon, că se simte discriminată ca femeie în politică. Udrea le-a atras atenţia jurnaliştilor că îi filmează pantofii, dar pe ai primarului nu.

Udrea a spus că nu se plânge de statutul de femeie în politică şi că încearcă să facă faţă fără să plângă.
   
"Mă simt discriminată ca femeie în politică, dar nu mă vait cu asta. Am luat-o ca atare şi încerc să fac faţă contextului fără să plâng (...) O femeie întotdeauna este tratată într-o gamă minoră în politică, poate şi pentru faptul că de multe ori dacă nu ai argumente în faţa unei femei este cel mai simplu şi stereotipic să mergi să discuţi viaţa personală, garderobă sau aspect", a spus Udrea, citată de Mediafax.
   
Ea le-a dat jurnaliştilor şi un "exemplu prozaic": "Discriminare este pentru că, spre exemplu, îmi filmaţi pantofii mei şi pe ai domnului Solomon nu".
   
Ministrul Turismului şi Dezvoltării Regionale s-a aflat, vineri, la Craiova, unde a semnat, împreună cu primarul Antonie Solomon, contractele de finanţare din fonduri europene pentru trei proiecte ale municipalităţii.

×
Parteneri
ANM: Zonele cele mai afectate de praful saharian
x close