Antena 3 CNN Sport Tenismena Alexia Ioana Tatu, cadou pentru Antena 3: una dintre mingile pe care le-a folosit la Wimbledon

Tenismena Alexia Ioana Tatu, cadou pentru Antena 3: una dintre mingile pe care le-a folosit la Wimbledon

Campioana de la Wimbledon, Alexia Ioana Tatu, a venit pentru prima dată într-un platou de televiziune.

Tenismena Alexia Ioana Tatu, cadou pentru Antena 3: una dintre mingile pe care le-a folosit la Wimbledon
de Violeta Moroianu    |    20 Iul 2022   •   14:12

Ea a făcut câteva mărturisiri după finala câştigată la All England Club.

Alexia a recunoscut că a revăzut finala chiar alături de prietena și adversara din ultimul act, Andreea Diana Soare, lucru rar întâlnit, mai ales în tenis unde concurenţa este acerbă.

Cele două sunt foarte bune prietene şi faptul că au urmărit meciul împreună nu este ceva neobişnuit, a declarat tenismena. Familia nu a fost prezentă alături de Alexia la Wimbledon şi a urmărit meciul la televizor.

Gabriel Caloian, antrenorul jucătoarei legitimată la Ten Club Tenis, a fost cel care a susţinut-o din tribune.

Alexia a venit cu un cadou pentru redacţia Antena 3. Una dintre mingile pe care le-a folosit la Wimbledon a fost dăruită Antenei 3 cu tot cu autograf.

Jucătoarea de tenis recunoaşte că s-a bucurat de mai multă atenţie după succesul de la Wimbledon. Contul de Instagram al sportivei a crescut după ce s-a impus pe iarba londoneză.

Nu are idoli, dar o admira pe Iga Swiatek, dar şi pe Rafael Nadal. În perioada următoare va pleca în alte turnee, pentru prima dată singură, fără antrenor. Nu are emoţii şi e sigură că se va descurca, aşa cum a făcut-o şi până acum.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: Alexia Ioana Tatu
Parteneri
Marcel Ciolacu dă asigurări: Sunt bani de salarii si pensii
x close