Antena 3 CNN Sport Alte sporturi Handbal Luminiţa Huţupan, nominalizată pentru titlul de cel mai bun portar al lumii

Luminiţa Huţupan, nominalizată pentru titlul de cel mai bun portar al lumii

Luminiţa Huţupan, nominalizată pentru titlul de cel mai bun portar al lumii
29 Oct 2010   •   10:33

Federaţia Internaţională de Handbal a lansat un sondaj online, pe site-ul propriu, pentru alegerea celui mai bun portar feminin din toate timpurile. Printre nominalizaţi se află şi fostul portar al naţionalei României, Luminiţa Huţupan Dinu, care concurează cu Cecilie Leganger (Norvegia, activează la Larvik HK), cu Lene Rantala (Danemarca, Larvik HK) şi cu fostul portar al Rusiei, Tatiana Djandjgava.

"Pentru mine este o veste onorantă şi sunt mândră de această nominalizare. Arată că oriunde am jucat în cei 28 de ani de handbal mi-am apărat culorile clubului şi ale ţării", a declarat Huţupan.

Luminiţa Huţupan Dinu s-a retras de la echipa naţională în 2009, având un palmares impresionant:
- câştigătoare a Ligii Campionilor, de două ori cu Krim Ljubljana şi o dată cu Kometal Skopje;
- dublă finalistă a Ligii Campionilor;
- dublă câştigătoare a Supercupei Europei, cu Krim Ljubljana şi Oltchim Rîmnicu Vîlcea;
- câştigătoare a Cupei Cupelor, cu Oltchim;
- de şase ori campioană naţională în Slovenia, cu Krim;
- de şase ori câştigătoare a Cupei în Slovenia, cu Krim;
- cinci titluri naţionale în România, cu Oltchim;
- două Cupe ale României, cu Oltchim;
- o Supercupă a României, cu Oltchim;
- medalie de argint cu naţionala României la CM din Rusia, din 2005;
- cel mai bun portar din Europa, în 2000, la CE de la Bucureşti;
- cel mai bun portar al CM din Rusia, din 2005




×
Parteneri
Poliţist mort în prima zi de Paşte, la Galaţi
x close