Antena 3 CNN Sport Alte sporturi Handbal Oltchim a învins cu 31-27 pe Krim Ljubljana în Liga Campionilor la handbal feminin

Oltchim a învins cu 31-27 pe Krim Ljubljana în Liga Campionilor la handbal feminin

Oltchim a învins cu 31-27 pe Krim Ljubljana în Liga Campionilor la handbal feminin
20 Feb 2011   •   20:12

Campioana României la handbal feminin, Oltchim Râmnicu Vâlcea, a învins duminică pe teren propriu pe Krim Ljubljana (Slovenia) în cea de-a treia etapă a Grupei I a Ligii Campionilor. Este cel de-al doilea succes al elevelor Anjei Andersen în actuala ediţie a competiţiei.

 
Krim a început mai bine şi a condus în primele zece minute ale partidei, însă nu la mai mult de un gol. Vâlcencele au trecut pentru prima oară în avantaj în minutul 11, dar nu au reuşit să se desprindă decât la maximum două goluri. Mai mult decât atât, pe finalul primei reprize, slovenele au revenit, iar la vestiare s-a intrat la egalitate, scor 14-14. După pauză, Oltchim a pus repede un avantaj de două goluri faţă de adversara sa şi nu a mai cedat conducerea până la sfârşitul meciului. Campioana României obţine a doua victorie în faza Grupa I, 31-27, şi continuă să spere la calificarea în semifinale. 
 
Cele mai bune jucătoare ale Oltchimului au fost Elisei-Ardean (8 goluri) şi Pidpalova (7 goluri), în timp ce de la adversare s-a remarcat Penezic (10 goluri): În următoarea etapă, echipa antrenată de Anja Andersen ca juca acasă împotriva formaţiei spaniole Itxako.
 
UCM Reşiţa s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Cupelor
 
UCM Reşiţa a pierdut returul cu echipa ucraineană Budivelnik Brovari, 27-31 (11-17), dar s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Cupelor graţie victoriei din prima manşă cu 33-16. Vicecampioana României îşi va afla adversarul din faza următoare a competiţiei pe 1 martie.

×
Parteneri
Potopul din Dubai explicat de climatologi
x close