Antena 3 CNN Sport Alte sporturi Handbal Oltchim a pierdut din nou cu Itxako, scor 22-25, şi are emoţii pentru calificare

Oltchim a pierdut din nou cu Itxako, scor 22-25, şi are emoţii pentru calificare

Oltchim a pierdut din nou cu Itxako, scor 22-25, şi are emoţii pentru calificare
Sursa foto: Foto: gsp.ro
07 Mar 2011   •   09:46

Oltchim Râmnicu Vâlcea a pierdut duminică, pe teren propriu, meciul cu Itxako Navarra, scor 22-25, din etapa a patra din Grupa 1 a Ligii Campionilor la handbal feminin. În urma acestui rezultat, campioana României ocupă locul 3 şi are nevoie să câştige ultimele două partide, ambele în deplasare.

Româncele au început timorate meciul, fiind conduse în premanenţă în prima repriză, însă au revenit pe final şi au intrat la pauză cu un avantaj de un gol, 12-11. Deşi toată lumea aştepta descătuşarea fetelor Anjei Andersen în partea a doua, echipa oaspete a reuşit să menţină echilibrul pe tabelă, pentru a se desprinde decisiv în ultimele cinci minute, atunci când Oltchim a cedat complet.

Cea mai bună marcatoare de la Oltchim a fost Valentina Elisei-Ardean, cu 6 goluri, urmată de Ada Nechita cu patru reuşite, în timp ce adversarele au avut în Fernandez (7 goluri) şi Barbosa (5 goluri) un tandem de neoprit.

În ultimele două partide din grupă, Oltchim va întâlni în deplasare pe Buducnost (13 martie) şi Krim Ljubljana (19 martie), pentru a merge în semifinale Oltchim fiin nevoită să câştige ambele întâlniri.

×
Parteneri
Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD, la București
x close