Antena 3 CNN Sport Alte sporturi Handbal România a învins Norvegia, în primul meci la Cupa Mondială de handbal feminin

România a învins Norvegia, în primul meci la Cupa Mondială de handbal feminin

România a învins Norvegia, în primul meci la Cupa Mondială de handbal feminin
21 Sep 2010   •   22:16

România a debutat cu dreptul la Cupa Mondială, cea mai importantă competiţie amicală rezervată echipelor naţionale feminine, învingând cu 21-20 Norvegia, după ce a fost condusă la pauză cu şase goluri.

Aflată în postura de deţinătoare a titlului, România are parte în acest an de o grupă infernală, din care mai fac parte campioana olimpică, Norvegia, campioana lumii, Rusia, plus Suedia. De altfel, Norvegia, Rusia şi România sunt singurele echipe care au câştigat cele cinci ediţii de până acum ale competiţiei.

La jumătatea reprizei, elevele lui Radu Voina erau conduse cu 7-4, diferenţă care, până la finalul primei manşe s-a mărit la şase goluri, 12-6. Româncele au revenit extraordinar în repriza secundă, reuşind să înscrie cinci goluri consecutive fără să primească nici unul. Deşi au încercat să revină şi s-au apropiat la un gol, norvegiencele nu au mai putut să facă faţă asaltului româncelor, care, cu Cristina Neagu aflată într-o zi mare, au reuşit să răstoarne soarta partide în favoarea lor, obţinând o victorie importantă, informează Gazeta Sporturilor.

Antena3.ro

×
Parteneri
Infractorii români care au speriat America
x close