Antena 3 CNN Sport Alte sporturi Handbal România pierde în faţa Danemarcei la CE de handbal feminin. Calificarea se joacă cu Serbia

România pierde în faţa Danemarcei la CE de handbal feminin. Calificarea se joacă cu Serbia

România pierde în faţa Danemarcei la CE de handbal feminin. Calificarea se joacă cu Serbia
09 Dec 2010   •   23:19

După succesul obţinut în faţa Spaniei (30-26), echipa naţională de handbal a României a fost nevoită să se vadă învinsă de una dintre ţările gazdă, Danemarca. În al doilea meci al grupei A, elevele lui Radu Voina au fost învinse cu 22-25, la capătul unei partide în care presiunea publicului gazdă şi câteva decizii controversate în defavoarea noastră şi-au spus cuvântul.

Reprezentantele ţării gazde s-au impus cu 25-20 în faţa Serbiei în primul meci, formaţie cu care România va disputa o partidă decisivă pentru calificarea în grupele principale, sâmbătă de la ora 19.45.

România a condus cu un avantaj minim de 15-14 la pauză, după ce în debutul partidei s-a aflat în urmărirea Danemarcei. La reluare, România s-a desprins la două goluri după două reuşite ale Cristinei Neagu, dar Danemarca a întors scorul şi a făcut 17-23, pe fondul a 13 minute fără gol pentru formaţia noastră, care s-au dovedit decisive pentru soarta partidei. România a încercat să se apropie pe tabela de marcaj, dar lipsa de inspiraţie din atacul nostru şi deciziile defavorabile de arbitraj au făcut ca România să piardă meciul.

Au evoluat echipele:
Danemarca: Karin Mortensen, Christina Pedersen - Mette Melgaard (1 gol), Maibritt Kviesgaard (3), Susan Thorsgaard (2), Camilla Dalby, Laerke Moeller (3), Kamilla Kristensen, Line Anna Joergensen (4), Trine Troelsen (2), Ann Grete Noergaard (7), Berit Kristensen, Rikke Skov (3). Antrenor: Jan Pytlick.

România: Paula Ungureanu, Talida Tolnai - Roxana Han, Cristina Neagu (8), Aurelia Brădeanu, Ionela Stanca (3), Oana Manea, Cristina Vărzaru (4), Valentina Ardean (1), Oana Şoit (1), Adina Fiera (3), Mihaela Tivadar, Melinda Geiger (2). Antrenor: Radu Voina.

În celălalt meci, Spania a dispus cu 26-23 de Serbia.

Clasament
1. Danemarca - 4 puncte
2. România - 2 p
3. Spania - 2 p
4. Serbia - 0 p

×
Subiecte în articol: handbal feminin
Parteneri
Ministrul Mediului explicaţii cu privire la praful saharian
x close