Antena 3 CNN Sport Alte sporturi Handbal Tortură chinezească la Suzhou! România pierde în ultima secundă cu Spania, 25-26, şi este eliminată

Tortură chinezească la Suzhou! România pierde în ultima secundă cu Spania, 25-26, şi este eliminată

Tortură chinezească la Suzhou! România pierde în ultima secundă cu Spania, 25-26, şi este eliminată
Sursa foto: andreea manea
13 Dec 2009   •   16:38

Capăt de drum pentru echipa României la Campionatul Mondial de handbal feminin din China. Echipa "tricoloră" a pierdut, dramatic, meciul cu reprezentativa Spaniei de duminică şi a irosit şansele de a se califica în faza semifinalelor, urmând să se bată pentru locul al cincilea la "Mondialul" de la Suzhou. Maniera în care România a fost elimiantă a fost una teribilă, România având nevoie de un gol de final. Cele care au marcat au fost, însă, ibericele la ultima fază de joc.
România a început meciul de duminică la fel ca de obicei, adică slab, fiind condusă devreme la trei goluri. Repede, însă, handbalistele noastre au echilibrat jocul. Spania a încheiat prima repriză mai bine, totuşi, şi a intrat la pauză cu un avantaj de două goluri, 14-11.
Actul secund a început bine şi România a revenit, încet, trecât în avantaj la jumătatea reprizei. Cu toate acestea, lipsa de concentrare din apărare şi eliminările gratuite ale româncelor ne-au costat scump. Foarte aproape de final, "tricolorele" conduceau cu 25-23, dar o eliminare a Roxanei Tivadar le-a readus pe iberice în joc, acestea atacând în continuu în ultimul minut şi înscriind exact înaintea de expirarea timpului, pentru o victorie ce le duce foarte aproape de semifinale.
România, în schimb, mai are de jucat împotriva Coreei de Sud în ultimul meci al Grupei II principale şi speră la ocuparea unui loc cinci care ar mai salva ceva din onoarea naţionalei.
Rezultatele de duminică din grupa noastră
Coreea de Sud - Ungaria: 28-28
China - Norvegia: 19-34
Clasamentul grupei
1. Spania - 7p
2. Norvegia - 6p
3. Coreea de Sud - 5p
4. România - 4p
5. Ungaria - 2p
6. China - 0p
Primele două echipe se califică în semifinale. Urmează partidele: Ungaria - China, Norvegia - Spania, România - Coreea de Sud.
Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Radu Voina
Parteneri
Firea și Burduja sunt noii candidați la Primăria Capitalei
x close