Antena 3 CNN Sport Dansul la bară a devenit oficial sport naţional | În ce condiții poate participa România la Jocurile Olimpice

Dansul la bară a devenit oficial sport naţional | În ce condiții poate participa România la Jocurile Olimpice

Dansul la bară a devenit oficial sport naţional, au început şi demersurile pentru crearea unei federaţii, astfel încât România să poată participa şi la Jocurile Olimpice.

de Alexandra Cojoianu    |    28 Noi 2022   •   10:35

Doar câteva ţări au mai recunoscut sportul la bară precum SUA, Finlanda, Grecia, Polonia, Norvegia şi Haiti.

Artă, forţă, echilibru, flexibilitate, asta prezintă sportul la bară pentru majoritatea celor care îl practică, mai bine de patru ani, Asociaţia Bună Pole Sport s-a luptat să demonstreze asta şi românilor care confundau performanţa cu relaxarea. 

De astăzi prejudecăţile ar trebui să se spulbere, speră îndrăgostiţii de acest sport la bară. Nu doar că Ministerul de Resurse a recunoscut ramura sportivă, dar urmează să fie înfiinţată şi Federaţia Naţională Pole Sport pentru participarea României la jocurile Olimpice.

"De azi, eu zic că se schimbă mentalitatea, este foarte greu pentru anumite persoane să accepte laturile care există, există striptease la bară, da, dar noi azi dorim să fie acceptat sportul la bară. Înseamnă mult un pas către jocurile olimpice şi aşteptăm cât mai multe persoane să înceapă cu drag acest sport", a declarat Nadia Buduruşi, reprezentant Asociaţia Bună Pole Sport, pentru Antena 3 CNN.

Pasul făcut reprezintă o oportunitate pentru tinerii care visează să devină campioni la sport la bară. 

Mira este una dintre cele mai tinere sportive pentru pole şi a început să se antreneze la vârsta de 11 ani după o perioadă lună în care a practicat gimnastica. 

"La început simţeam că bat pasul pe loc, că nu fac nimic spre a avansa, dar defapt eu făceam progrese foarte mari. Îmi doresc să excelez în continuare în acest domeniu şi să aduc titluri României şi Federaţiei pentru că este o mare realizare pentru noi", a susţinut una din practicante. 

Toţi sportivii la bară se pregătesc acum pentru că am pierdut campionatul mondial la Pole Sport. 

Ana Ciorap se numără printre ei şi încă are emoţii pentru că nici după ani de practică efortul nu se diminuează. 

"E foarte greu să susţii greutatea, să zâmbeşti, să fii graţioasă în acelaşi timp, nu este încă uşor, dar este frumos", a declarat Ana Ciorap. 

"Îmbină şi partea artistică din balet şi partea de forţă şi partea de îndemânare şi să fii prezent 100%, pentru că un moment de neatenţie poate fi riscant", a spus Laura Dragomir, antrenor de sport la bară. 

România este printre primele ţări din lume care recunoaşte sportul la bară la nivel naţional.

Totodată în Franţa şi Rusia a fost recunoscut Pole Sport-ul, dar ca ramură în interiorul altor federaţii.

×
Subiecte în articol: România SUA Finlanda Grecia Polonia
Parteneri
Orașul din Europa care cere ca ziua să aibă 26 de ore în loc de 24
x close