Antena 3 CNN Sport România joacă cel mai important meci din 2014 împotriva Ungariei

România joacă cel mai important meci din 2014 împotriva Ungariei

România joacă cel mai important meci din 2014 împotriva Ungariei
Sursa foto: Foto: Agerpres
11 Oct 2014   •   14:46
Naţionala lui Piţurcă joacă astăzi cel mai important meci din 2014. La duelul cu Ungaria, tricolorii pornesc cu prima şansă conform cotelor la casele de pariuri, dar şi în ceea ce priveşte valoarea estimativă a lotului. 
 
Naţionala va da piept cu Ungaria în al doilea meci din preliminariile Euro 2016. Conform estimărilor de pe site-ul tramsfermarkt, lotul tricolorilor este de două ori mai valoros decît cel al adversarilor din această seară. Peste 70 milioane de euro este cota fotbaliştilor romîni, în vreme ce jucătorii unguri ajung la aproape 35 de milioane.
 
Şi în ceea ce priveşte echipele de start, trupa lui Piţurcă este peste cea pregătită de Pal Dardai. Peste 40 de milioane euro valorează "primul 11" al naţionalei, iar ungurii sunt cotaţi la 24 de milioane.
 
În ceea ce priveşte starurile celor două echipe, de la tricolori ies în evidenţă fundaşii, în vreme ce ungurii se bazează pe atac. Chiricheş este cel mai bine cotat tricolor. Din tabăra oaspeţilor, Djudjac este cel mai bine cotat.
 
FRF le-a pregătit o prima specială tricolorilor în cazul unui succes în "dubla" cu Ungaria şi Finlanda. 10 mii de euro va încasa fiecare dintre tricolori în cazul în care vor obţine 6 puncte după aceste două meciuri. O calificare la Euro 2016 va fi recompensată de Federaţie cu aproape 3 milioane de euro. Fiecare dintre jucători va primi aproape 150 de mii de euro. 
 

×
Parteneri
Cod galben de vreme rea pentru jumătate de țară
x close