Antena 3 CNN Sport Şapte suporteri croaţi au fost reţinuţi la Paris pentru saluturi naziste

Şapte suporteri croaţi au fost reţinuţi la Paris pentru saluturi naziste

Andrei Paraschiv
<1 minut de citit Publicat la 13:15 24 Mar 2025 Modificat la 13:15 24 Mar 2025
poliţişti în stradă
Şapte suporteri croaţi au fost reţinuţi duminică seara la finalul meciului dintre selecţionatele Franţei şi Croaţiei pentru că "au efectuat saluturi naziste în timpul întâlnirii". Imagine cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images

Şapte suporteri croaţi au fost reţinuţi duminică seara la finalul meciului dintre selecţionatele Franţei şi Croaţiei, din manşa secundă a sferturilor de finală ale Ligii Campionilor la fotbal, pentru că "au efectuat saluturi naziste în timpul întâlnirii", a anunţat prefectul Parisului, Laurent Nunez, conform Agerpres.

"Dispozitivul de securitate desfăşurat de prefectura de poliţie, sub autoritatea mea, a permis asigurarea securităţii suporterilor şi a jucătorilor, precum şi reţinerea a şapte indivizi care au efectuat saluturi naziste în timpul întâlnirii", a scris Laurent Nunez pe reţeaua de socializare X, subliniind totodată că "sportul este şi trebuie să rămână o sărbătoare".

În octombrie anul trecut, opt suporteri croaţi au fost condamnaţi de un tribunal croat la pedepse cuprinse între o lună şi două luni de închisoare cu executare pentru scandări rasiste în cursul meciului cu Turcia (0-1) din preliminariile EURO 2024.

Franţa a învins Croaţia cu 5-4 la loviturile de departajare, duminică seara, pe Stade de France şi s-a calificat în semifinalele Ligii Naţiunilor, fază în care va avea ca adversară campioana europeană Spania. În cealaltă semifinală se vor înfrunta Germania şi Portugalia. Finala Ligii Naţiunilor se va juca pe 8 iunie, la Munchen.

×
x close