Antena 3 CNN Timp liber Film Maia Morgenstern va primi o stea pe Aleea Celebrităţilor din Bucureşti, pe 1 mai

Maia Morgenstern va primi o stea pe Aleea Celebrităţilor din Bucureşti, pe 1 mai

Maia Morgenstern va primi o stea pe Aleea Celebrităţilor din Bucureşti, pe 1 mai
Sursa foto: Foto: Intact Images
21 Apr 2011   •   14:15

Maia Morgenstern va ajunge pe Walk of Fame-ul din Capitală în cadrul unei ceremonii care se va organiza chiar de ziua acesteia, pe 1 mai. Actriţa devine, astfel, prima femeie care primeşte o stea în cadrul proiectului, informează Agerpres.

După absolvirea Academiei de Teatru şi Film în 1985, ea a jucat la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ, la Teatrul Evreiesc de Stat şi la Teatrul Naţional din Bucureşti.

Debutul în lumea filmului l-a făcut în filmul "Prea cald pentru luna mai" din 1983, regizat de Maria Callas Dinescu.

Rolul din filmul "Balanţa", realizat de Lucian Pintilie, i-a adus notorietatea şi recunoaştereea internaţională, primind pentru acesta Premiul Felix al Academiei Europene de Film. În 2004 ea a jucat rolul Maicii Domnului în filmul "Patimile lui Hristos", regizat de Mel Gibson.

 


×
Subiecte în articol: Maia Morgenstern stea
Parteneri
Momentul terifiant când un stâlp e înghițit de craterul din Slănic
x close