Antena 3 CNN Timp liber Turism Sejur Grecia 2022. La ce dată vor grecii să deschidă sezonul turistic estival 2022

Sejur Grecia 2022. La ce dată vor grecii să deschidă sezonul turistic estival 2022

Autoritățile elene anunță relaxarea restricţiilor de călătorie pentru cetăţenii Uniunii Europene. În același timp Grecia se pregăteşte să deschidă sectorul turistic estival pentru anul 2022.

Sejur Grecia 2022. La ce dată vor grecii să deschidă sezonul turistic estival 2022
Sursa foto: pixabay
de Gabriel Dano    |    04 Feb 2022   •   18:28

Astfel, grecii speră să primească primii turiști cu dor de soare elen și tzatziki încă de la 1 martie 2022.

 "Ţara noastră ia toate măsurile pregătitoare necesare în acest an pentru a putea primi vizitatori în sezonul estival mai devreme decât până acum, la 1 martie", a declarat, vineri, ministrul Turismului din Grecia, Vassilis Kikilias, conform Agerpres.

Deţinătorii unui certificat european de vaccinare valabil vor putea intra în Grecia fără un test Covid-19 obligatoriu, a declarat anterior ministrul grec al Sănătăţii, Athanasios Plevris. Măsura va fi valabilă începând cu data de 7 februarie.

Testarea obligatorie pentru călătorii vaccinați anti-COVID, eliminată de Grecia

Grecia va renunţa, de luni, la cerinţa pentru persoanele vaccinate împotriva COVID-19 de a prezenta un test negativ PCR (reacţie de polimerizare în lanţ) sau rapid la intrarea în ţară.

De săptămâna viitoare, certificatul de vaccinare UE va fi din nou suficient, a anunţat ministrul grec al sănătăţii, Thanos Plevris, vineri, la televiziunile locale, potrivit DPA.

Cu toate acestea, cei nevaccinaţi vor fi în continuare obligaţi să prezinte un test negativ PCR efectuat în ultimele 72 de ore sau un test rapid antigen negativ efectuat în ultimele 24 de ore, la intrarea în ţară.

Grecia a introdus în decembrie anul trecut cerinţa de testare suplimentară pentru călătorii vaccinaţi pentru a reduce răspândirea coronavirusului în ţară

×
Subiecte în articol: sejur grecia 2022 vacanțe Grecia
Parteneri
Harta salariilor din România. Zonele unde angajații sunt plătiți cel mai bine
x close