Antena 3 CNN Actualitate Locale Un șofer român a distrus o benzinărie din Arad în timp ce efectua o manevră cu mașina

Un șofer român a distrus o benzinărie din Arad în timp ce efectua o manevră cu mașina

Un șofer de Mercedes a intrat cu bolidul în magazinul unei benzinării din Arad.

de Daciana Cordoş    |    26 Ian 2023   •   13:22

Accidentul a avut loc în jurul orei 11:30, într-o stație PECO de pe raza municipiului Arad.  

Din primele cercetări, s-a stabilit că un bărbat de 53 de ani, din județul Vâlcea, în timp ce efectua o manevră de mers înapoi, a intrat în coliziune cu geamul magazinului stației PECO. 

Testarea cu aparatul alcooltest a indicat că bărbatul nu era sub influența alcoolului.  

Acesta a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 725 de lei și 3 puncte penalizare, conform articolului 54 alin. 1 din O.U.G 195/2002. 

Citește și: Un bărbat şi-a pierdut viaţa după ce a furat maşina vărului său şi s-a izbit frontal de o autospecială ISU. Mai mulţi pompieri au fost răniţi

Din fericire, în urma accidentului, nu au existat victime.  

”Pompierii militari ai Detașamentului Arad au intervenit astăzi, 26.01.2023, în jurul orei 11:30, cu o autospecială cu modul pentru descarcerare, în vederea asigurării măsurilor specifice de prevenire și stingere a incendiilor, în cazul producerii unui eveniment rutier (autoturism intrat în magazinul unei stații de alimentare cu carburanți), în municipiul Arad, Calea Zimandului”, transmite ISU Arad. 

×
Subiecte în articol: Arad accident benzinarie
Parteneri
Tânăr dezbrăcat de jandarmi, pentru a fi verificat de droguri, în Mamaia
x close