Antena 3 CNN Actualitate Ministerul Sănătăţii, anunţ despre salarizarea şi indemnizaţiile personalului din sănătate: "Cuantumul rămâne același"

Ministerul Sănătăţii, anunţ despre salarizarea şi indemnizaţiile personalului din sănătate: "Cuantumul rămâne același"

Ministerul Sănătăţii a anunţat măsurile referitoare la salarizarea personalului din sănătate, asistenţă socială şi alte sectoare de activitate bugetară.

Ministerul Sănătăţii, anunţ despre salarizarea şi indemnizaţiile personalului din sănătate: "Cuantumul rămâne același"
Sursa foto: Hepta
de Redacția Antena 3 CNN    |    14 Mar 2024   •   16:46

În Monitorul Oficial al României nr. 202 din 11 martie 2024 a fost publicată OUG nr. 19/2024 privind unele măsuri referitoare la salarizarea personalului din sănătate, asistenţă socială şi alte sectoare de activitate bugetară, act normativ prin care salariații din aceste domenii beneficiază de majorări salariale, începând cu luna martie a anului 2024, precizează Ministerul Sănătăţii.

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2024 prevede, de asemenea, acordarea unei indemnizații de 350 de lei / 700 de lei pentru medicii de medicină generală (care nu au dobândit o specialitate) din cadrul serviciilor de ambulanță și al structurilor de primiri urgențe (UPU/CPU) care fac lunar o gardă, respectiv, cel puțin două gărzi, în baza unui contract individual de muncă cu timp parţial.

Această categorie nu beneficia de plata indemnizației pentru serviciul de gardă până la apariția OUG nr. 19/2024.

"Indemnizațiile pentru gărzi acordate medicilor specialiști, medicilor primari și medicilor rezidenți acordate în conformitate cu prevederile OUG nr. 63/2023, cu modificările și completările ulterioare, nu au fost modificate, cuantumul acestora rămânând același”, adaugă Ministerul Sănătăţii.

Ordonanţa de creştere a salariilor din Sănătate determină o scădere a indemnizației pentru gărzile din spitale, afirma miercuri deputatul USR Adrian Wiener: "România condusă ca o covrigărie – alertă de ticăloșie”.

×
Parteneri
Mărturia exclusivă a celui care l-a dus pe Prințul Paul în Malta
x close