Antena 3 CNN Actualitate Presupusul ucigaş al lui Emi Pian cere să iasă din închisoare. Napy spune că este nevinovat. Noi dezvăluiri despre cazul care a îngrozit România

Presupusul ucigaş al lui Emi Pian cere să iasă din închisoare. Napy spune că este nevinovat. Noi dezvăluiri despre cazul care a îngrozit România

Presupusul ucigaş al interlopului Emi Pian vrea să scape de închisoare. El este în arest preventiv de săptămâna trecută, iar acum contestă această măsură, iar astăzi are loc procesul.

Presupusul ucigaş al lui Emi Pian cere să iasă din închisoare. Napy spune că este nevinovat. Noi dezvăluiri despre cazul care a îngrozit România
Sursa foto: Ciprian Napy/Facebook
de Milena Niță    |    11 Aug 2020   •   08:51

Ciprian Napy, din clanul Rinu, cel care este suspect de moartea interlopului Emi Pian, va contesta marţi măsura arestului preventiv, având în vedere că el este închis de săptămâna trecută.

El va fi audiat astăzi prin videoconferinţă, iar avocaţii lui cer înlocuirea măsurii arestului preventiv, pe 30 de zile, cu arest la domiciliu sau control judiciar. 

Cum arată şi cine este Ciprian Napy - GALERIE FOTO

Richard Emanuel Gheorghe, zis Ciprian Napy, se consideră nevinovat şi, mai mult, susţine că are probe prin care poate arăta că nu de la el a pornit scandalul în care Emi Pian a fost ucis. Astfel, spune el, azi va aduce în faţa magistraţilor, prin avocaţii săi, mai multe probe care i-ar dovedi nevinovăţia.

Richard Emanuel Gheorghe, cunoscut ca Ciprian Napy, din clanul Rinu, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile pentru uciderea interlopului Emi Pian. 

Emi Pian, pe numele său adevărat Florin Mototolea, avea 39 de ani şi a fost înmormântat duminică.

De la ce a pornit scandalul în care a fost ucis Emi Pian

Potrivit primelor informaţii, Emi Pian a fost ucis de un membru al unui clan rival, în urma unei partide de barbut. Conform unor surse citate de Antena 3, Emi Pian, liderul clanului Duduianu din Capitală, a fost înjunghiat în zona femurului, lovitură care i-ar fi fost fatală. 

Scandalul între cei doi a pornit de la un joc de barbut, spun surse din anchetă. Bărbatul cunoscut ca Emi Pian a ajuns la spital, la scurt timp după confruntare, însă nu a mai putut fi salvat.

Cine era Emi Pian

Florin Mototolea, cunoscut ca și Emi Pian, este lider al clanului Duduianu din București, unul dintre cele mai cunoscute și influente clanuri din lumea interlopă din România.

Interlopul era cunoscut pentru petrecerile la care cântau Florin Salam sau Adrian Minune.

EXCLUSIV. Ultimele imagini cu Emi Pian în viață. Momentul în care liderul Duduienilor a ajuns la spital

×
Parteneri
Mesaj RO-Alert în Slănic Prahova: ”Părăsiți zona!”
x close