Antena 3 CNN Actualitate A fost audiat tânărul care spune că a fost amenințat de fondatorul UNTOLD, Bogdan Buta | Acesta nu s-ar mai afla în țară

A fost audiat tânărul care spune că a fost amenințat de fondatorul UNTOLD, Bogdan Buta | Acesta nu s-ar mai afla în țară

Anchetatorii au audiat încă o persoană în cazul penal în centrul căruia se află Bogdan Buta, fondator al festivalului UNTOLD.

de Andreea Borboros    |    31 Ian 2024   •   13:57

Cel audiat marți seară este un tânăr cu vârsta de 19 ani, minor la data comiterii presupuselor fapte, în urmă cu trei ani, de către fondatorul UNTOLD.

Această nouă evoluție în scandalul din jurul lui Bogdan Buta vine după ce, tot marți, Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca a anunțat că a fost schimbată încadrarea penală, iar în prezent omul de afaceri este cercetat pentru act sexual cu o persoană minoră, infracțiune pedepsită cu până la cinci ani de închisoare.

Până în prezent, Bogdan Buta nu a fost audiat de autorități, potrivit surselor Antena 3 CNN.

Citește și: Mărturiile tinerilor care îl acuză pe patronul UNTOLD de agresiune: "I-am spus lui Adi să creăm o diversiune!" 

"În cursul zilei de ieri, un tânăr în vârstă de 19 ani a ajuns în fața anchetatorilor.

Acesta a fost citat după ce, aparent, ar fi fost martor la cele petrecute în urmă cu 3 ani în locuința fondatorului UNTOLD.

După ce a fost audiat, tânărul de 19 ani a depus o plângere pentru amenințare. Asta pentru că, spune el, în tot acest timp a fost amenințat de fondatorul UNTOLD, după ce i-ar fi furat acestuia din casă mai multe perechi de încălțăminte.

Ancheta avându-l în centru pe Bogdan Buta a pornit de la un material publicat de un ziarist clujean, care a difuzat înregistrări cu tineri care l-au acuzat pe Bogdan Buta că i-a agățat pe Tinder și a întreținut relații sexuale cu ei, minori fiind, în urmă cu trei ani.

Poliția s-a autosesizat după apariția materialului de presă. Inițial, oamenii legii au anunțat că fac cercetări in rem (pentru faptă) pentru săvârșirea infracțiunii de agresiune sexuală.

Actul sexual cu un minor, pedepsit cu până la cinci ani de închisoare

În urma audierilor a doi dintre minorii de atunci, oamenii legii au decis să schimbe încadrarea în dosar în act sexual cu o persoană minoră.

Potrivit legii, actul sexual cu un minor se pedepsește cu închisoare de la trei la 5 ani.

În ceea ce privește însă plângerea de amenințare formulată marți de tânărul de 19 ani, cel mai probabil procurorii o vor clasa. Asta pentru că a fost depășit termenul prevăzut de lege, de 90 de zile, pentru depunerea unei plângeri.

Deocamdată, Bogdan Buda, fondatorul UNTOLD, nu are nicio calitate în acest dosar. Autoritățile nu au comunicat dacă el a fost citat sau dacă urmează să ajungă în fața oamenilor legii. Însă surse apropiate fondatorului UNTOLD susțin că el se află în prezent în Dubai", a relatat corespondentul Antena 3 CNN, Andreea Borboros.

Procurorii clujeni au comunicat, marți seară, că cei audiați în dosarul lui Bogdan Buta nu au depus plângeri

"La data de 29 ianuarie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca s-au sesizat din oficiu cu privire la aspectele reclamate în spațiul public, privind săvârșirea unor fapte de agresiune sexuală, cauza fiind înregistrată sub nr. 645/187/P/2024.

Azi, 30 ianuarie a.c., ca urmare a cercetărilor s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de agresiune sexuală în infracțiunea de act sexual cu un minor. În cauză se administrează probatoriul pentru a se stabili întreaga situație de fapt. Cu privire la modul de sesizare, arătăm că la acest moment cercetările se efectuează ca urmare a sesizării din oficiu a polițiștilor de investigații criminale. Activitățile sunt coordonate de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, iar în baza cadrului procesual existent sunt desfășurate activități de cercetare penală in rem.

Au fost audiate două dintre persoanele implicate, în vârstă de 18 și 19 ani din municipiile Cluj-Napoca și Iași, urmând a fi realizate toate audierile, respectiv activitățile procedurale necesare pentru soluționarea cauzei.

Facem mențiunea că în cadrul audierilor nu au fost formulate plângeri penale referitoare la infracțiuni contra libertății și integrității sexuale", se spune în informarea trimisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca.

×
Parteneri
FCSB, petrecere ”Made in Romania” după câștigarea titlului
x close