Antena 3 CNN Economic Banci Isărescu: Inflaţia ar putea atinge 9% la sfârşitul anului

Isărescu: Inflaţia ar putea atinge 9% la sfârşitul anului

Isărescu: Inflaţia ar putea atinge 9% la sfârşitul anului
05 Iul 2010   •   15:11

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat luni că, potrivit celor mai recente evaluări, rata inflaţiei va oscila în jurul valorii de 8% la finele anului, cifră înscrisă în acordul încheiat de autorităţile române cu FMI, scrie Mediafax.

 

"Ultimele evaluări făcute vineri şi confirmate azi dimineaţă cu privire la efectele potenţiale pe ansamblu ne arată că după estimarea noastră la sfârşitul anului vom avea o rată a inflaţiei undeva de 8%", spune Isărescu.

Guvernatorul BNR a menţionat că, deşi nu este ultima proiecţie a BNR, cifra a fost transmisă Fondului Monetar Internaţional, întrucât reprezintă un criteriu care trebuie îndeplinit în cadrul acordului cu instituţia financiară internaţională.

 

"Avem o proiecţie la nivelul cifrelor în jurul căreia va trebui să ne încadrăm, pentru că reprezintă un criteriu", spune Isărescu.

 

Acesta a adăugat că rata inflaţiei înregistrată la finele anului va fi mai mică decât cifra înscrisă în acordul cu FMI.

 

Guvernatorul BNR spune că majorarea TVA cu cinci puncte procentuale la 24% ar conduce, dacă s-ar transmite integral şi la toate preţurile, la o majorare de 4,2 puncte procentuale comparativ cu nivelul actual.

 

"În coşul de consum sunt produse care au o cotă de TVA de 9%, articole medicale, cărţi, servicii hoteliere, deci cam 5% din coş. De asemenea, produse cu TVA zero - sevicii îngrijire medicală, bilete cinema, teatru, cu o pondere de 4%. În consecinţă, tot aritmetic, ţinând cont de acestea, majorarea cu transmitere integrală, aritmetică, ar fi de 3,9%", spune Isărescu.

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: inflatie banci
Parteneri
Harta clanurilor interlope din estul României
x close