Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN News Hour with CNN Italia este campioană europeană! Cum au petrecut suporterii pe străzile Romei

Italia este campioană europeană! Cum au petrecut suporterii pe străzile Romei

De 58 de ani, Italia nu a mai câştigat cupa europeană la fotbal. Echipa lui Roberto Mancini a reuşit aseară să aducă bucurie nu numai suporterilor italieni, ci şi multor altora din lume. A fost petrecere toată noaptea pe străzile din Italia.

Italia este campioană europeană! Cum au petrecut suporterii pe străzile Romei
Sursa foto: Hepta
de Redacția Antena 3 CNN    |    12 Iul 2021   •   20:58

În Marea Britanie, în schimb, a fost tristeţe mare. "Anglia, ai ajuns atât de departe, dar din păcate nu a fost ziua ta, este sfâşietor". Acesta este mesajul printului William dupa ce englezii au rămas fără trofeu, la Euro.

Jucătorii selecţionatei lui Roberto Mancini au fost primiţi ca nişte eroi la Roma

Au agitat victorioşi cupa Euro 2020 câştigată pe stadionul Wembley.

la conferinţa de presă de după meci, Leonardo Bonucci le-a transmis suporterilor englezi să se bucure de nişte paste, în timp ce el a savurat fiecare băutură aflată pe pupitru.

Italienii au dansat şi au sărbătorit până târziu în noapte

În peninsulă, niciun fan adevărat al sportului rege n-a închis un ochi. Fanii italieni au început petreceri de stradă în toată țara, imediat după loviturile de pedeapsă.

Însă, atmosfera din Regat a fost cu totul alta. Eşecul de la Euro i-a nemulţumit profund pe fani.

"Penalty-urile sunt mereu o dezamăgire pentru Anglia. În rest, suntem mândri de echipă. Suntem mândri de ţara noastră. Ne-a adus împreună acest meci, asta contează. Le urăm succes italienilor. Au jucat bine", a spus un suporter englez.

Finala euro le-a purtat un ghinion teribil englezilor.

"Ceea ce ne propunem este să construim o echipă puternică pentru anul viitor, pentru Cupa Mondială de anul viitor. Asta dorim. Nu ceea ce am făcut în seara asta. Dar ne vom redresa la anul. Cupa Mondială va ajunge acasă (n.r.Anglia). Lasă Euro, noi Cupa Mondială o ţintim", a spus un alt suporter englez.

Fanii englezi au făcut dezastru pe stadionul Wembley înainte de finala Euro 2020

Înaintea meciului, sute de fani englezi au rupt cordoanele de securitate şi au luat cu asalt stadionul Wembley.

Suporterii englezi au huiduit pe imnul italiei, iar la finalul partidei şi-au dat jos de la gât medaliile, ceea ce a strânit un val imens de comentarii negative.

Presa din Regat a fost cu adevărat impresionată de entuziasmului arătat de familia regală, mai ales când echipa naţională a înscris.

La finalul partidei, poza de familie i-a arătat pe duci impietriţi de supărare.

Mihaela Iordache, corespondentul nostru la Roma, a intervenit prin telefon la News Hour With CNN chiar de la la Fontana di Trevi, pe care italienii au umplut-o de bănuţi, în speranţa că va câştiga Italia. Şi a câştigat! Semn că fontana e magică.

×
Parteneri
Mesaj RO-Alert în Slănic Prahova: ”Părăsiți zona!”
x close