Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN News Hour with CNN "Să fim cu Dumnezeu mereu!": Părintele Ilie Cleopa, duhovnicul din inimile a milioane de români

"Să fim cu Dumnezeu mereu!": Părintele Ilie Cleopa, duhovnicul din inimile a milioane de români

În Săptămâna Mare ne amintim şi de părintele Ilie Cleopa, propus spre canonizare de către Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române. La înmormântarea sa au participat 10.000 de oameni. Alte câteva milioane îl poartă mereu în inimi.

de Redacția Antena 3 CNN    |    02 Mai 2024   •   19:47

"Să fim cu Dumnezeu mereu!" Asta ne îndemna întotdeauna marele duhovnic al Moldovei, părintele Ilie Cleopa. Cu o viață sfântă și cu darul vederii în viitor, monarhul ajuta oameni atât din țară cât și din străinătate. După moartea marelui duhovnic Ilie Cleopa, viața și învățăturile lui s-au tipărit și în Grecia, Serbia, Statele Unite, Polonia, Siria sau Franta, ducându-si în acest fel misiunea mai departe.

Ilie Cleopa este unul dintre duhovnicii propuși la canonizare anul viitor, când Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române împlinește 100 de ani.

"Părintele Cleopa este şi rămâne un tezaur al spiritualităţii şi Ortodoxiei româneşti", a spus arhimandritul Ioanichie Bălan. Născut în comuna Sulița, județul Botoșani, Părintele Cleopa, pe numele de Mirean Constantin, a urmat cursurile școlii primare din satul natal, făcând apoi ucenicie duhovnicească la Schitul Cozancea.

"Pentru părintele Cleopa, părinții au fost un exemplu de trăire creștină, iubitori de Dumnezeu. Nu îl lăsau pe copii acasă duminica. De mici ei au fost învățați foarte bine. Din familia asta, 6 au ajuns călugăr, de asta și avea formarea și gândirea clară. Omul care se roagă mult are și cuvântul clar, blând și netulburător. Dă la om liniște și pace", a spus monahul Marcu.

În 1929 se alătură obștii schitului Sihăstria, alături de doi dintre frați. Pentru a fi acceptat aici, Părintele Cleopa Ilie a trebuit sa aștepte trei zile la poarta mănăstirii, această ispitire canonică fiind rânduită de starețul Ioanichie Moroi.

Părintele Cleopa vorbea pe înțelesul oamenilor, aducea povestiri unele chiar extraordinare. Îi atrăgea pe oameni să își cunoască credința și să sporească în evlavie.

În perioada comunista, prigonit de Securitate, părintele Cleopa a fost nevoit de mai multe ori să se retragă în munții Rarăului. În seara zilei de 1 decembrie 1998, cu ultimele puteri, duhovnicul Cleopa îi spune părintelui Mihail, un apropiat: "Privegheați și vă rugați, că nu știți ziua nici ceasul când va veni Fiul Omului! Rugați-vă și pentru mine! Rugați-vă!".

Câteva ore mai târziu, împăcat cu cele lumești, părintele Ilie Cleopa a plecat la Dumnezeu. Peste 10 mii de oameni au participat la înmormântare.

×
Parteneri
Ucigașul interlopului Emi Pian, condamnat definitiv la 10 ani de închisoare
x close