Antena 3 CNN Externe Controlorii de trafic aerian din Belgia se alătură grevei celor din Franţa, unde protestul s-a amplificat

Controlorii de trafic aerian din Belgia se alătură grevei celor din Franţa, unde protestul s-a amplificat

Controlorii de trafic aerian din Belgia se alătură grevei celor din Franţa, unde protestul s-a amplificat
Sursa foto: Foto: Intact Images/EPA
de M.T.    |    12 Iun 2013   •   15:55

Sindicatele controlorilor de trafic aerian din Belgia au decis miercuri să se alăture grevei celor din Franţa şi alte state europene pentru a protesta faţă de proiectul de reformă al Spaţiului aerian unic european, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres.

Propunerea a venit din partea Comisiei Europeană şi dacă aceasta va fi aprobată, traficul aerian se va confrunta cu întârzieri şi anulări de zboruri.

În Franţa, 25% dintre zborurile programate pentru miercuri au fost anulate ca urmare a acestei acţiuni de protest.

Protestul din Franţa s-a amplificat, miercuri, toţi controlorii aerieni fiind în greva foamei.

Mai multe sindicate s-au alăturat mişcării lansate marţi de Direcţia Generală a Aviaţiei Civile, care a cerut deja companiilor aeriene să-şi reducă zborurile cu jumătate, le-a cerut suspende încă un sfert din zboruri pe aeroporturile pariziene Roissy şi Orly, precum şi pe cele din Lyon, Nisa sau Bordeaux.

Controlorii de trafic aerian nu sunt de acord cu liberalizarea spaţiului aerian european.

Pe lângă Franţa şi Belgia, au fost declanşate greve în acest sector şi în Italia, Portugalia, Slovacia şi Republica Cehă, alte acţiuni de protest fiind înregistrate în Marea Britanie, Bulgaria, Letonia, Ungaria şi Austria.

×
Subiecte în articol: Franta Belgia protest
Parteneri
Mesaj RO-Alert în Slănic Prahova: ”Părăsiți zona!”
x close