Antena 3 CNN Life Știinţă Vine Sfârştiul LUMII? Ucrainienii cred că au găsit data exactă

Vine Sfârştiul LUMII? Ucrainienii cred că au găsit data exactă

Vine Sfârştiul LUMII? Ucrainienii cred că au găsit data exactă
de M.C.    |    18 Oct 2013   •   10:53

Astronomii ucrainieni au aflat data la care lumea se va sfârşi. În 2032, pe 26 august. Cauza - un asteroid care va lovi Pământul, scrie Daily Mail.


Corpul ceresc, de peste 400 de metri în diametru, se îndreapă spre noi şi ar putea să lovească peste 19 ani, cu forţa a 2.500 de rachete nucleare. Numit 2013 TV135, asteroidul a fost declarat unul dintre cele mai periculoase, iar NASA l-a clasificat ca fiind "potenţial periculos". 

Şansele să lovească Pământul sunt totuşi foarte mici, de 1 la 63.000. Oamenii de ştiinţă spun că, prin raport cu alte corpuri spaţiale observate de-a lungul anilor, probabilitatea este mare, iar impactul ar putea schimba complet viaţa pe Terra. Prin comparaţie şansele de a câştiga la Loto sunt de 1 la 176 de milioane. 

Oamenii de ştiinţă i-au dat un rating de risc de 1 pe Scala Torino, fiind al doilea asteroid din toate timpurile ce primeşte acest rating. Toate celelalte au primit rating 0. 

Efectele impactului ar fi catastrofice, mai ales dacă ar lovi o zonă populată. 

×
Parteneri
Supermarketul din România care oferă 60 de bani pe orice sticlă reciclată
x close