Din luna octombrie am putea călători fără vize în Statele Unite. Este anunţul făcut de Marcel Ciolacu în direct la Antena 3 CNN în cadrul emisiunii Subiectiv cu Răzvan Dumitrescu.
Începe evaluarea națională la finalul claselor a II-a, a IV-a și aVI-a în anul școlar 2023 - 2024. Peste 500.000 de elevi vor participa la această evaluare a competențelor, potrivit Ministerului Educației.
Război în Ucraina, ziua 810. Actualul ministru rus al Apărării, Serghei Şoigu, nu va mai face parte din noul guvern al premierului Mihail Mişustin, care va fi numit după ce preşedintele Vladimir Putin a fost reînvestit în funcţie pentru un nou mandat prezidenţial, a anunţat Kremlinul.
Un accident grav a avut loc pe Podul Basarab din București, unde o mașină a intrat într-un stâlp. Șapte victime au ajuns la spital, iar circulația în zonă este restricționată.
Lucian Elgi, supranumit "Regele TikTok-ului", le cere autorităților să le explice influencerilor cum sunt fiscalizate sumele fabuloase câștigate pe această platformă.
Pompierii intervin la un incendiu violent produs la hala unui operator economic cu profil de producție tâmplărie din PVC, pe raza orașului Salcea, din județul Suceava.
Paradis fiscal sau realitate? O țară din Europa dorește să taie semnificativ impozitul pe profit. Scopul acestei măsuri îl reprezintă atragerea investitorilor.
A fost nuntă cu fast în localitatea Buzescu din judeţul Teleorman. Organizatorii evenimentului au scos mobilier, covoare roşii şi ornamente pe trotuare. Rochia miresei a fost transportată cu o mașină decapotabilă.
Ediţia de sâmbătă a emisiunii Gătit la costum a fost despre copilărie şi copilărit. Invitata lui Ştefan Lungu a povestit despre cele mai frumoase amintiri pe care le are din perioada copilăriei sale.
Poliţia Română se confruntă cu un deficit uriaş de personal. Ca să mai acopere din locurile vacante, poliţiştii au organizat, în parcul Mogoşoaia, mai multe expoziții și demonstrații, menite să-i atragă pe tineri către această profesie.